You are here:

Răzvan Lucescu, anunţ despre "tricolorul" dorit de mai multe echipe din Grecia: "Îmi place de el"

Răzvan Lucescu, anunţ despre "tricolorul" dorit de mai multe echipe din Grecia: "Îmi place de el"

Echipa națională

Comentarii

Denis Drăguş, atacantul celor de la Trabzonspor, a avut parte de un prim sezon dezamăgitor alături de fosta campioană a Turciei.

Fotbalistul naţionalei României care a impresionat în campionatul Turciei, la Gaziantep, în sezonul precedent, a fost transferat definitiv de către Trabzonspor de la Standard Liege, la începutul acestui sezon.

Accidentările şi forma inconstantă nu i-au permis lui Drăguş să aibă parte de aceleaşi cifre convingătoare precum cele din sezonul trecut. Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale, a avut încredere în Drăguş şi l-a convocat atât la prima acţiune a "tricolorilor" din cadrul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2026, cât şi la "dubla" din luna iunie.

Cu foarte puţine minute jucate în acest an, Drăguş ar putea face pasul spre o altă echipă, cât şi un alt campionat, în vară. Conform jurnaliştilor de la Karadeniz, Drăguş ar fi pe lista celor de la PAOK, Olympiacos, Panathinaikos şi AEK Atena, cele patru formaţii de top ale campionatului elen.

Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK, a vorbit despre politica selecţiei jucătorilor care semnează cu PAOK şi a dezvăluit că rar propune jucători pentru formaţia din Salonic.

Răzvan Lucescu: "Cei din club vin cu propuneri de jucători"

"Am spus-o de foarte multe ori. La PAOK este un mod de a lucra pe care voi nu îl acceptaţi sau nu îl credeţi. Este o discuţie pe care o facem cu mine, cu antrenor. Stabilim o strategie, ce nevoi avem, stabilim de jucătorii cum şi în ce fel îi păstrăm sau renunţăm. Şi poziţiile care sunt priorităţi. Cei din club vin cu propuneri de jucători.

Ei vin cu 2-3-4 sau 5, uneori se poate ajunge la ei, uneori pretenţiile sunt exagerate, uneori nu sunt pe placul meu. Şi de aici există o confruntare şi trebuie să fie o decizie. Eu nu propun jucători. Foarte rar am propus un jucător. Drăguş n-a fost pe nicio listă până acum. Îmi place de el, dar nu este pe listă", a declarat Răzvan Lucescu, la Fanatik.

Afla mai multe despre: echipa nationaladenis dragusrazvan lucescupaoktrabzonsporaek atenaolympiakos 

viewscnt
Articole similare