Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK Salonic, a recunoscut că FCSB a fost mai bună în play-off-ul Ligii Europa, iar calificarea bucureştenilor în optimi este meritată.
Echipa FCSB s-a calificat, joi seară, în optimile de finală ale Ligii Europa, trecând în play-off de PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu. După ce în tur a fost 2-1 pentru bucureşteni, în retur, pe Arena Naţională, FCSB s-a impus cu 2-0.
Răzvan Lucescu, laude pentru FCSB! Antrenorul lui PAOK şi-a pus o dorinţă
Răzvan Lucescu, antrenor la PAOK, a vorbit imediat după partida de pe Arena Naţională. Fostul portar a recunoscut că FCSB a fost superioară şi că a meritat calificarea.
"Noi suntem eliminaţi şi Steaua (n.r. FCSB) merge mai departe. Spun cum vreau, sunt independent. Steaua a meritat calificarea, sigur că atunci când se joacă 2 meciuri sunt episoade care duc situaţia către o echipă şi împotriva celeilalte echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Una peste alta, Steaua (n.r. FCSB) a fost mai bună, azi au avut încredere mai mare, au jucat cu personalitate, cu intensitate. Noi nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor de agresivitate şi personalitate. Permanent au avut controlul meciului şi nu am simţit că putem să revenim.
Sunt dezamăgit, dar nu am ce să fac. Nu sunt supărat, pentru că au meritat victoria, implicit calificarea. Nu mă simt deloc pentru că am pierdut, nu îmi e uşor.
Cu mare sinceritate vă spun, nu m-aş fi aşteptat niciodată să pierdem 3 meciuri cu FCSB. Când câştigi de 3 ori înseamnă că ai fost mai bun decât adversarul tău.
Nu ştiu care sunt celelalte echipe, le doresc succes şi le ţin pumnii. Mi-aş dori să câştige Europa League, în modul acesta mi-ar face mai uşoară această eliminare. Până la urmă m-a eliminat câştigătoarea Europa League", a spus Răzva Lucescu, după eşecul cu FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: răzvan lucescu, paok, fcsb, europa league