You are here:

Răzvan Lucescu are şanse tot mai mici să ajungă la Beşiktaş. ”Vulturii” negociază cu un antrenor care a impresionat în Italia

Răzvan Lucescu are şanse tot mai mici să ajungă la Beşiktaş. ”Vulturii” negociază cu un antrenor care a impresionat în Italia

Fotbal internațional

Comentarii

Vincenzo Italiano se află la un pas de a-şi continua cariera în Turcia, după ce Beşiktaş a înaintat o ofertă oficială considerabilă pentru a-l convinge să preia echipa.

Vincenzo Italiano, aproape de o mutare surpriză în Turcia! Beşiktaş îi oferă un contract uriaş

Conform informaţiilor publicate de jurnalistul Alfredo Pedulla gruparea din Istanbul i-a propus un angajament pe doi ani, în valoare de 6 milioane de euro net pe sezon, iar antrenorul italian ar fi privit favorabil această posibilitate.

Pe lângă salariul destinat tehnicianului, Beşiktaş este dispusă să aloce încă 2,5 milioane de euro net anual pentru membrii staffului său. Negocierile au avansat semnificativ, iar părţile discută acum ultimele aspecte înainte de ajungerea la un acord definitiv.

Despărţirea lui Italiano de Bologna s-a produs la finalul sezonului, după ce cele două părţi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere privind continuarea colaborării. Plecarea sa a venit în ciuda performanţelor solide obţinute la club, printre care cucerirea Cupei Italiei şi clasarea pe locul opt în Serie A.

Tehnicianul fusese luat în calcul şi de Napoli pentru postul rămas liber după plecarea lui Antonio Conte. Totuşi, conducerea napolitană a ales varianta Massimiliano Allegri, iar acest lucru a oferit lui Beşiktaş şansa de a accelera tratativele.

Oferta venită din Turcia este una dintre cele mai generoase din campionat şi l-ar plasa pe Italiano în rândul celor mai bine plătiţi antrenori din Super Lig. Deschiderea sa faţă de această mutare indică faptul că, după încheierea experienţei de la Bologna, nu a apărut încă oportunitatea aşteptată într-unul dintre marile campionate ale Europei.

Afla mai multe despre: beşiktaş 

viewscnt
Articole similare