You are here:

Răzvan Marin nu merge la Euro! Mirel Rădoi a dezvăluit discuţia avută cu antrenorul lui Ajax: "Chiar în această dimineaţă am vorbit"

Răzvan Marin nu merge la Euro! Mirel Rădoi a dezvăluit discuţia avută cu antrenorul lui Ajax: "Chiar în această dimineaţă am vorbit"

FRF

Comentarii

Mijlocaşul echipei Ajax Amsterdam, Răzvan Marin, nu va evolua la Campionatul European de tineret alături de naţionala României, după ce clubul olandez nu i-a dat acordul pentru a merge la turneul final.

Selecţionerul naţionalei U21, Mirel Rădoi, a mărturisit că a sperat până în ultima clipă să îl aibă la dispoziţie pe fostul fotbalist al lui Standard.

"Din păcate, Ajax nu a fost de acord ca Răzvan Marin să participe la acest CE. Am încercat să avem discuţii cu ei, chiar în această dimineaţă am discutat cu antrenorul echipei (n.r. - Erik ten Hag) şi din păcate au refuzat ca Răzvan Marin să meargă la CE. Ne-au dat un exemplu cu un alt jucător, şi aici fac referire la Danemarca, tot la CE.

Şi-ar fi dorit să fie împreună cu noi la acest Campionat European, dar la fel de bine înţelege că în momentul de faţă numai ce a semnat cu noul club şi nu poate impune condiţii. În momentul de faţă, eu cred că era destul de dificil pentru el să se ducă la Ajax, să le spună: indiferent de ce spuneţi dumneavoastră, eu voi merge la acest Campionat European. Nefiind inclus într-o dată UEFA, era foarte greu şi pentru el", a declarat Mirel Rădoi, într-o conferinţă de presă.

Selecţionerul a explicat, apoi, cât de greu i-a fost să aleagă lotul de 23 de jucători pentru turneul din Italia şi San Marino.

"Probabil sunt şi alţi jucători care nu sunt fericiţi cu acest lot, îi înţeleg, dar trebuie să înţeleagă. Din păcate, nu s-a putut să aducem mai mulţi jucători. Doar 23. A fost o alegere destul de grea, pentru un lot destul de numeros. Sperăm să fim inspiraţi în alegerea lor şi să avem rezultate cât mai bune", a adăugat Rădoi.

Cei 23 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi la EURO 2019 sunt următorii:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Afla mai multe despre: radoi 

viewscnt
Articole similare