Formaţia Farul Constanţa a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a doua a Superligii.
Tănasă, lăudat în direct după dubla reuşită pentru Farul
Farul a marcat prin Tănasă ‘2, ‘7 şi Işfan ’88. Pentru Oţelul au înscris Bana ’38 şi Paulinho ’85. În minutul 83, de la constănţeni a fost eliminat Iancu.
De asemenea, în minutul 76 un gol al Farului, marcat de Grigoryan, a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR.
Răzvan Tănasă a fost jucătorul lăudat, în direct la Prima Sport, după prestaţia pe care a avut-o şi dubla reuşită!
Silviu Tudor Samuilă: ”Are o claritate la finalizare in meciul asta chiar admirabilă!
MM Stoica: Şutul este senzaţional, acolo a vrut să dea, se vede clar! La ce goluri a dat copilul ăsta Tănasă... A dat puţine goluri la Oţelul dar toate spectaculoase. Poate să fie un nou început pentru Işfan pentru că el era chiar o speranţă la un moment dat!”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce a declarat jucătorul după meci:
"Am început foarte bine meciul. Am dat două goluri rapide, apoi i-am lăsat să-şi creeze multe ocazii. Nu ştiu dacă a fost relaxare, dar am reacţionat la 2-2. Asta e cel mai important. Asta dă dovadă că avem caracter toţi, că suntem uniţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am revenit acasă, sunt fericit că am reuşit să înscriu două goluri. Pot spune că este o calitate pentru mine, să fac acea fentă în lateral şi să şutez. Vreau să fiu sănătos şi să-mi ajut echipa. Domnul Zicu ne spune să avem încredere în noi şi vor veni rezultatele", a spus Tănasă.
Echipele care au evoluat:
- Farul: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, Ţîru, Cr. Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu (Iancu ’81) – Grigoryan, Vojtus (Işfan ’46), Tănasă (Cojocaru ’90+2). Antrenor: Ianis Zicu
- Oţelul: Dur-Bozoancă – Zhelev, Murria, Bonilla (Neicu ’90+1), Trif – Lameira (Bordun 90+1), Zivulic (Ciobanu ’69), Andre Lopes (Araujo ’69) – Patrick, Bicfalvi, Şt. Bană. Antrenor: Laszlo Balint
Afla mai multe despre: tănasă, farul, oţelul galaţi