Un reportaj de: Vadim Cuşnarencu
Frizeria Lido din Centrul Craiovei este luminată ca ziua, la ora şase dimineaţa, de reflectoare puternice. Se filmează o reclamă în oraş pentru clubul Universitatea Craiova. Mătuit de patina timpului, localul trăieşte din nou momentele sale de glorie, stălucind ca o stea albă în aerul opac al zorilor şi întorcând, chiar şi pentru o secundă, ochii trecătorilor precum în vremurile bune.
Betano.com - partenerul principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova - a realizat un reportaj la Lido, pe care vi-l prezintă cu ocazia lansării noului Stadion Ion Oblemenco, de pe 10 noiembrie 2017.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Protibendada” oraşului se tundea la Lido, deschis în anul 1977. Jucătorii Craiovei Maxima veneau în majoritate la Lido şi erau tunşi de un singur om, Ionuţ Pătroi (foto sus). ”Sunt frizer, nu hair stylist”, ne spune acesta privind de la etajul salonului, cu un ochi critic ca de pictor, încercările unui actor care mimează dificila operaţiune de a rade cu un brici adevărat, din anii '80. E greu să razi pe cineva, nu e un joc pe tabletă.
Domnul Pătroi i-a tuns şi ras pe mulţi dintre jucătorii mari de la Craiova Maxima. „Pe vremea aceea, echipa naţională era făcută din opt, nouă, zece jucători de la Craiova. Mulţi dintre ei veneau aici, salonul atunci era frumos. Acum nu ne mai calcă pragul jucătorii mari de pe vremuri. Nu apucam să iau loc pe scaun de când începeam munca şi până plecam, era plin încă de dimineaţă, de la ora deschiderii, găseam oamenii în faţa uşii de la ora 6!”.
Acum asta se mai întâmplă asta doar la lansarea noului model de iPhone sau la precomenzile pentru maşinile Tesla Model 3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Salariu de inginer”
Continuă povestea. „În ziua de azi, oraşul este împânzit de frizerii şi nu mai e aşa multă lume la Lido. La acea vreme când ziceai că mergi la Lido însemna că mergi la cel mai tare salon. Bacşişul şi câştigul?”. Dă din umeri, încurcat, nu vrea să spună, dar o face totuşi cu diplomaţie, trecând destul de greu peste umilinţa economiei de piaţă şi de viaţă. ”Banii mei din anii '70 şi '80 atingeau salariul unui inginer, mergea foarte bine. Acum mi-e jenă să vă spun cât câştig, supravieţuim sau ne menţinem”.
„Silviu Lung s-a ridicat în picioare să răspundă”
Îmi închipui o scenă cu Leo Messi tunzându-se la o frizerie centrală din Barcelona şi îmi dau seama că în ziua de azi aşa ceva e imposibil. S-au schimbat vedetele din sport sau oamenii în general? Vreau să ştiu cum era când se tundeau jucătorii Craiovei Maxima la Lido şi cum erau priviţi de clienţii normali.
„Silviu Lung era unul dintre jucătorii care veneau aici. Mi-a rămas în cap şi m-a impresionat, era cunoscut vă daţi seama, l-a întrebat cineva ceva şi s-a ridicat în picioare să îi răspundă. Ce respect! Mai veneau Costică Ştefănescu, fundaş central, era ca zidul, nu degeaba a fost pus căpitan, toată lumea îl aprecia. Mai veneau Balaci, Cărţu şi alţii”.
Ştefănescu a ales să se sinucidă în anul 2013, s-a aruncat de la etajul spitalului în care era internat cu diagnostic de cancer pulmorar.
Stilul de tuns? „Păr mare, cu chică la spate, păr peste ureche la jumătatea urechii să se vadă lobul.” Care e stilul acum? „La zero”. (râde)
„Fotbaliştii nu prea aveau bani, erau angajaţi fictiv”
Vedetele din ziua de astăzi plătesc sute de euro pentru o tunsoare, iar un „hair stylist” cate te ciufuleşte la parterul blocului îţi ia şi sute de lei. Dar atunci? „Fotbaliştii de atunci nu prea aveau bani, dar erau iubiţi încât erai în stare să îi faci şi gratis. Fotbaliştii erau angajaţi fictiv la diverse întreprinderi, semnau acolo doar ca să ia salariul, jucau pe ambiţie, aşa numita ambiţie oltenească. În ziua de astăzi banul contează, aşa merg lucrurile, şi este bine că la Craiova vin bani de la sponsorul echipei - Betano”.
„Alergau pe stradă cu saci de nisip la picioare”
Nu ia mult timp să aflu şi secretul marii performanţe de la Craiova Maxima. „Craiova s-a ridiat după ce Titi Teaşcă a făcut cu jucătorii condiţie fizică. Le lega saci de nisip la picioare şi le punea rucsacul în spate. Alergau aşa până sus la tribună sau de la parc la Lunca. Teaşcă îi supraveghea atent, mergea în spatele lor cu bicicleta dus şi întors, cam şase kilometri”.
„Cu noul stadion de acum nu am mai fi rămas pe afară”
Ochii domnului Pătroi prind reflexii de metal atunci când este întrebat despre atmosfera de la Craiova din zilele marilor meciuri. „Craiova era cea mai iubită echipă în anii '80, cu cei mai mulţi spectatori. Când echipa juca în deplasare în cupele europene se dădea zi liberă în oraş”.
„La meciul cu Benfica au venit fani de la Rapid şi Timişoara, strigau <<Timişoara e cu voi>> pe străzi, Unirii era blocată, nu aveai pe unde să mergi. Dacă ar fi fost acest stadion nou ar fi încăput toată lumea. Cu noul stadion de acum nu am mai fi rămas pe afară. Am văzut noul stadion pe exterior şi aştept să îl văd şi pe interior”.
Craiova Maxima merge mai departe
Domnul Ionuţ Pătroi coboară de la etaj către parterul Lido. S-a terminat de filmat şi reclama. Îşi îmbracă halatul alb, cu mâneci lungi, îşi aranjează cămaşa şi cravata. „Trebuie să fii prezentabil. Am tuns la cămaşă şi cravată şi aşa voi tunde mereu”.
În anii '70-'80, frizeria lucra la capacitate maximă, erau doisprezece lucrători pe şase scaune, în prezent mai lucrează şase oameni pe patru scaune. Lampadarele lungi cu care fusese inaugurată frizeria nu mai sunt, în locul lor luminează rece nişte neoane fără mască de protecţie. Din salonul de atunci, astăzi au rămas la fel doar scaunele. Şi marmura albă, elegantă, atemporală, de pe jos. Scara, altădată îmbrăcată într-un covor roşu, este placată acum cu o gresie ieftină „bob de orez” de la Dedeman.
Domnul Ionuţ Pătroi tunde mai departe de la puşti de liceu până la pensionari. Jucătorii Craiovei Maxima nu mai calcă pe acolo, dar ei poartă încă prin păr, fără să mai ştie, degetele sale. Firul tuns perfect a avut şi el un mic aport la golurile marcate cu capul de Craiova Maxima.
Afla mai multe despre: csu craiova, craiova, istorie, poveste, reportaj, senzatie, ion oblemenco, frizer, betano