Petrolul a reuşit să termine turul pe primul loc, după victoria cu 2-1 obţinută pe terenul lui SC Popeşti Leordeni, dar condiţiile în care ploieştenii au fost nevoiţi să joace sunt sub orice critică.
”Lupii galbeni” au terminat fără eşec turul Seriei a 3-a din Liga a 3-a. În această etapă, Petrolul a reuşit să câştige cu 2-1 pe terenul lui SC Popeşti Leordeni prin golurile marcate de Antoche (15) şi Alexandru Ciocâlteu (79). Pentru gazde a înscris Anghilini, în minutul 61.
Însă a fost o victorie foarte muncită. Jucătorii celor două echipe s-au zbătut într-o mocirlă greu de descris. Terenul a cedat din cauza precipitaţiilor din ultimele două zile, însă arbitrii şi observatorul partidei au decis că se poate juca.
După primele 12 etape, Petrolul se află pe primul loc în seria sa, cu 32 de puncte în 12 meciuri. Pe locul secund se află AFCM Alexandria - cu 30 de puncte, iar podiumul este completat de Voinţa Turnu Măgurele - cu 27 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul, popesti leordeni, liga 3