Cu mai puţin de o săptămână înainte de startul turneului de la Indian Wells, Simona Halep posta pe reţelele de socializare o imagine prin care îşi arăta entuziasmul că este alături de staff-ul ei în Las Vegas, capitala mondială a jocurilor de noroc.
"Las Vegas, baby!" e mesajul care a însoţit imaginea de mai jos, iar reprezentanţii WTA Insider au fost curioşi să afle dacă liderul WTA şi-a încercat şi norocul în caziourile din Vegas.
Iată cum a răspuns Simona: "Iubesc să merg în Las Vegas pentru câteva zile. După trei, patru zile mă plictisesc, dar e chiar frumos şi m-am simţit bine. Am stat într-un hotel frumos şi tot ce am făcut a fost să mă plimb în apropierea hotelului. Nu am încercat cazinourile, nu îmi place să mă joc acolo! A fost doar o experienţă nouă".
"I'm really happy to see @SerenaWilliams back, she's always inspiring me" - @Simona_Halep pic.twitter.com/SmByuxh8j0
— WTA (@WTA) March 9, 2018
Simona Halep, locul 1 mondial, va evolua, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în turul doi la simplu la Indian Wells, cu jucătoarea cehă Kristyna Pliskova, locul 77 WTA.
Meciul lui Halep este al treilea de pe terenul central, după două întâlniri la simplu masculin, urmând să aibă loc în jurul 01.00.
Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, Irina Begu va evolua cu sora Krystinei, Karolina Pliskova, locul 5 WTA şi cap de serie 5, în al patrulea meci de pe terenul trei.
În al doilea meci de pe terenul 8, Mihaela Buzărnescu şi sportiva franceză Alize Cornet vor întâlni în primul tur la dublu cuplul Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), favorite 6.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, las vegas,