You are here:

FOTO | Gheorghe Mulţescu a condus primul antrenament la Astra Giurgiu

FOTO | Gheorghe Mulţescu a condus primul antrenament la Astra Giurgiugalerie foto

Astra Giurgiu

Comentarii

Noul antrenor al echipei Astra, Gheorghe Mulţescu, a condus miercuri seară primul antrenament, alături de colaboratorii săi, Daniel Timofte, Yuksel Yesilova şi Ionuţ Boşneag, a anunţat site-ul grupării giurgiuvene.

"Sub comanda acestora au răspuns prezent inclusiv câţiva jucători de la echipa secundă, americanul Barbir, Culda sau Chiriac. Vineri, Mulţescu va susţine conferinţa de presă premergătoare partidei de la CFR Cluj, începând cu orele 16.00, la stadionul Astra din Ploieşti", notează sursa amintită.

Meciul CFR Cluj - Astra Giurgiu este programat să se dispute duminică, de la 20:45, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în etapa a patra a play-off-ului.

În vârstă de 66 de ani, Mulţescu este la al treilea mandat pe banca Astrei, după cele din 2001-2002 şi 2012. El este ajutat de către secunzii Daniel Timofte, Yuksel Yesilova, în timp ce de pregătirea portarilor se ocupă Ionuţ Boşneag.

Mulţescu a antrenat ultima dată formaţia CS Universitatea Craiova, până vara trecută. La Astra, Mulţescu l-a înlocuit pe Edward Iordănescu, care şi-a reziliat contractul cu gruparea din Giurgiu.

Afla mai multe despre: astramultesculiga 1 

viewscnt
Articole similare