Meciul dintre echipa lui Ciprian Tătăruşanu, FC Nantes, şi formaţia Rennes, contând pentru etapa a XXXIV-a a campionatului Franţei, a fost întrerupt timp de două minute, imediat după start, fanii aruncând cu mingi de tenis pe teren în semn de protest faţă de programarea jocului vineri, la ora locală 19.30.
“În această seară, fără fani, fără spectacol… O programare strică un derbi trist. Bun venit în infernal fotbalului business”, este mesajul suporterilor echipei Nantes.
Potrivit L'Equipe, Nantes, care sărbătoreşte 75 de ani de existenţă, îi ceruse ligii ca meciul cu Rennes să fie programat sâmbătă, la ora locală 20.00. Această variantă a fost respinsă de prefectura locală, care nu a fost de acord nici cu programarea meciului duminică, temându-se că nu are la dispoziţie suficiente forţe de ordine, deoarece acestea vor fi în dispozitiv la alte manifestaţii publice.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tătăruşanu este titular la Nantes, iar la pauză echipa românului conduce cu 1-0, golul fiind marcat de Thomasson, în minutul 42.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.