You are here:

Halep e analizată de revista Tennis Magazine: “Rezultatele demonstrează că o bună parte din greutatea Simonei o reprezintă inima"

Halep e analizată de revista Tennis Magazine: “Rezultatele demonstrează că o bună parte din greutatea Simonei o reprezintă inima"galerie foto

Tenis

Comentarii

Majoritatea specialiştilor o consideră pe Simona Halep cea mai bună jucătoare de zgură. Şi pentru că suntem în plin sezon pe această suprafaţă, cunoscuta revistă Tennis Magazine i-a dedicat ultimul număr liderului WTA.

“Simona Halep, în faţa celui mai mare test de până acum”, este titlul de pe coperta publicaţiei. 

Autorul articolului încearcă să explice eşecurile înregistrate până acum de româncă în tentativa de a câştiga un turneu de Mare Şlem şi prin dimensiunile fizice. “E uşor de constatat de ce a avut necazuri încercând să dărâme uşa. Halep măsoară doar 1,68 metri, dar cu umerii săi înclinaţi şi cu constituţia fragilă pare chiar mai mică. Greutatea ei oficială este de 60 de kilograme, dar rezultatele demonstrează că o bună parte din această greutate o reprezintă inima”, a scris jurnalistul Peter Bodo. Şi totuşi, specialistul Tennis Magazine a identificat altă cauză principală pentru insuccesele Simonei. 

“În mod absolut ironic, lipsa principală a Simonei nu are legătură cu dimensiunile ei. În ciuda entuziasmului şi a eticii muncii neîntrerupte, Halep nu a fost niciodată luptătoarea necomplicată şi fericită. A purtat o bătălie îndelungată împotriva unei negativităţi adânc înrădăcinate. Aceasta a făcut-o uneori să dea mai puţin decât se aştepta de la ea şi i-a determinat pe unii critici să o considere nesigură sau, şi mai rău, o cauză pierdută”, a continuat autorul articolului citat de Libertatea.

Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) se află la Madrid, acolo unde va încerca să-şi apere trofeul câştigat în ultimii doi ani. Turneul din capitala Spaniei este penultima repetiţie înainte de Roland Garros (21 mai – 10 iunie), competiţie la care românca va încerca să se impună după două finale pierdute (2014, 2017).

Afla mai multe despre: simona haleptenisfrantarevistaspecial 

viewscnt
Articole similare