La doar 20 de ani, letona Jelena Ostapenko pare să aibă lumea la picioare, după ce în urmă cu un an şoca lumea tenisului şi câştiga în premieră în turneul de Mare Şlem, după o finală nebună cu Simona Halep, la Roland Garros. Era primul trofeu câştigat de Ostapenko la seniori şi sportiva din Letonia urca spectaculos în clasamentul WTA.
La un an distanţă, Ostapenko e privită ca o mare vedetă a circuitului, iar celebra publicaţie americană New York Times a realizat un reportaj cu Alona în oraşul natal, Riga, acolo unde letonii au ridicat între timp un complex ce-i poartă numele - “A. Ostapenko Halle” - şi unde câştigătoarea Roland Garros 2017 are în permanenţă rezervat un teren de antrenament.
"E plăcut... Mai ales când conduci de la aeroport spre Riga şi pe dreapta vezi clubul cu numele tău pe el", spune Ostapenko.
Ostapenko l-a aşteptat pe reporterul NY Times la volanul unui Porche Macan de 340 de cai putere şi i-a dezvăluit acestuia că i se pare "urăşte" să conducă încet. "Nu, chiar nu suport asta. E plictisitor!".
Jucătoarea care în 2017 lăsa impresia unei tinere răsfăţate s-a transformat între timp în una din cele mai cunoscute vedete din Letonia, fiind depăşită ca popularitate printre sportivi doar de jucătorul de baschet Kristaps Porzingis, de la NY Knicks.
Iar Ostapenko recunoaşte că noul statut a scos-o din încurcătură când a încălcat legea la volan. Însă spune că nu vrea să profite de statutul ei.
"Poliţia se comportă frumos cu atleţii, dar uite ce a păţit Porzingis. Conducea cu 200 şi ceva (n.r. de kilometri pe oră) şi a avut o atitudine foarte urâtă. Dacă faci ceva rău, trebuie să recunoşti. Dacă vin şi tu le zici: "Ştiţi cine sunt eu!?", atunci îţi vor lua totul.
Odată era trafic intens şi am făcut ceva ce n-ar fi trebui să fac. Şi normal că m-au oprit. Le-am zis: "Da, am greşit, dar mă grâbesc, trebuie să ajung la antrenament". Mi-au zis: "Mergi, dar nu mai repeta asta!" Dar chiar mă grăbeam", le-a povesit letona americanilor.
Schimbarea resimţită de Alona
Acum, Ostapenko se pregăteşte să-şi apere în premieră un trofeu de Mare Şlem, iar la tragerea la sorţi de la Rolang Garros a avut o apariţie care a atras atenţia tuturor, cu o imagine mult diferită de cea arătată pe terenul de tenis.
Jucătoarea de 20 de ani recunoaşte că victoria de la Roland Garros a reprezentat un şoc şi pentru ea şi i-a fost greu să se adapteze noului statut. Dar acum se simte pregătită să intre pe teren ştiind că e favorită la victorie, fără ca acest lucru să reprezinte un impediment.
"S-au schimbat multe lucruri în afara terenului. La începutul anului mi-era foarte greu să intru în meciuri pentru că eram mereu favorită. Dar acum m-am obişnuit cu asta.
După ce am jucat finala la Miami cred că mă descurc mult mai bine. Încă nu mă gândesc că am un titlu de apărat. Mă gândesc doar că vreau să am două săptămâni excelente şi să mă bucur de timpul petrecut acolo", a declarat Ostapenko înainte de turneul parizian.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ostapenko, riga, roland garros, porsche