You are here:

Un fost jucător al Stelei se întoarce acasă. După un periplu prin fotbalul internaţional, fundaşul e hotărât să-şi continue cariera în România

Un fost jucător al Stelei se întoarce acasă. După un periplu prin fotbalul internaţional, fundaşul e hotărât să-şi continue cariera în Româniagalerie foto

Fotbal intern

Comentarii

Emil Ducu Ninu, 31 de ani, fost jucător al Stelei în perioada 2008-2010, a decis să se intoarcă în ţară, după 3 ani petrecuţi departe de casă.

Fostul fundaş central al Stelei a evoluat ultima oară în România la U Cluj. În ianuarie 2015 a părăsit ”şepcile roşii”, transferându-se la Levski Sofia, acesta fiind startul unui adevărat periplu prin fotbalul internaţional.

În iulie 2015 a semnat pentru un sezon cu formaţia cipriotă AEK Larnaca, acolo unde a evoluat în 21 de partide, dintre care două în Europa League. După un an petrecut în Cipru, s-a transferat  în Israel, la Hapoel Bnei Lod, ca după un sezon să se întoarcă în Ţara Sfântă, la Maccabi Ahi Nazareth, acolo unde a evoluat până la sfârţitul acestui sezon.

Acum este liber de contract şi este decis să rămână în România pentru a fi mai aproape de familie. Fundaşul central se află în discuţie cu mai multe echipe din ţară, dar spune că deocamdată rămâne deschis la negocieri.

Afla mai multe despre: ducu ninufost jucator al stelei,  

viewscnt
Articole similare