Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi conducătorul FIFA, Gianni Infantino, au asistat miercuri seara, alături de alte câteva mii de spectatori, la un concert de muzică clasică şi operă, în Piaţa Roşie din Moscova, cu o zi înaintea startului Cupei Mondiale de fotbal 2018, informează AFP.
În faţa cupolelor colorate ale catedralei Sfântul Vasile Blajinul, cei doi demnitari au ascultat faimosul Concert pentru pian nr.1 de Ceaikovski, dirijat de celebrul şef de orchestră Valeri Gherghiev.
Cântăreaţa rusă de operă Ana Netrebko, tenorul franco-italian Roberto Alagna, precum şi tenorul peruan Juan Diego Florenz au susţinut recitaluri, în faţa miilor de spectatori aflaţi lângă zidurile Kremlinului.
Pianistul rus Denis Maţuev a prezentat creaţia sa, "Simfonia Golului", pe care a compus-o plecând de la golurile marcate în timpul finalelor Cupelor Mondiale, în timp ce deasupra Pieţei Roşii soarele asfinţea.
Pe străzile din jurul celebrei pieţe din centrul capitalei ruse, care s-a numit anterior Piaţa Sfintei Treimi, atmosfera a fost una festivă, barurile din apropiere fiind pline.
Desfăşurate în număr mare, forţele de ordine au ţinut tot timpul sub observaţie mulţimea.
"Este, probabil, cel mai sigur loc din lume, când vezi toate aceste uniforme", a exclamat suporterul australian Alan Vigor (58 ani), încercând să-i facă să zâmbească pe poliţişti. "Unul din zece zâmbeşte", a asigurat el.
Suporterii naţionalei Peru, participantă la Cupa Mondială pentru prima oară din 1982, agitau pe străzile din Moscova drapele în culorile alb şi roşu ale ţării lor.
"Suntem atât de numeroşi aici, se împlinesc 36 de ani de când aşteptăm acest moment. Trebuie să câştigăm", a declarat pentru AFP Susana Irribarren (29 ani), care a zburat 18 ore cu avionul pentru a ajunge în capitala rusă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul mondial, rusia, putin, infantino, concert, piata rosie