Zvonurile s-au adeverit! Gianluigi Buffon a semnat cu PSG şi a fost prezentat oficial de campioana Franţei. Portarul în vârstă de 40 de ani este la prima experienţă în afara Italiei.
PSG a confirmat transferul lui Gigi Buffon, fotbalist plecat în această vară de la Juventus. Chiar dacă, la început, se credea că Buffon va agăţa ghetele-n cui, portarul italian a acceptat oferta senzaţională venită din Ligue 1.
Buffon a semnat un contract pe un sezon cu PSG şi are posibilitatea de a extinde pe încă un an înţelegerea, în cazul în care ambele părţi îşi vor da acordul.
”Simt o bucurie imensă că am semnat cu PSG. Pentru prima dată în carieră îmi părăsesc ţara, dar am făcut asta pentru un proiect ambiţions. Vreau să le mulţumesc celor de la PSG pentru că au avut încredere în mine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îmi voi aduce toată experienţa şi priceperea pentru a o ajuta pe PSG să obţină titlurile pe care şi le doreşte. E o emoţie deosebită pe Parc des Princes, o senzaţie excelentă în Paris şi sunt convins că avem toate ingredientele pentru a ne îndeplini obiectivele”, a spus Buffon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.