FC Voluntari continuă să se întărească pentru noul sezon. Sub comanda lui Ioan Andone, managerul general al clubului, ilfovenii au mai bifat trei transferuri importante în această săptămână.
Ioan Andone cunoaşte bine fotbalul din Cipru, după ce le-a pregătit în trecut pe Omonia Nicosia şi pe Apollon, astfel că la FC Voluntari a ajuns un jucător şi de la Ermis. Cu 14 meciuri în sezonul trecut în prima ligă cipriotă, Alfonso Artabe a semnat cu ilfovenii. În vârstă de 29 de ani, Artabe este fundaş central, iar, înainte de a ajunge la Ermis, a evoluat la diferite echipe din ligile inferioare ale Spaniei.
Următorul transfer reuşit de FC Voluntari este, de fapt, o revenire în Liga I. Ivan Sesar are 29 de ani şi evoluează pe postul de mijlocaş defensiv, iar în turul sezonului trecut a fost legitimat la Juventus Bucureşti. În partea a doua a stagiunii precedente, bosniacul a evoluat în Finlanda, la Inter Turku.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultima mutare reuşită de FC Voluntari este cea a lui Abdelhak Belahmeur. Transferul mijlocaşului ofensiv a fost anunţat şi de cotidianul francez L'Equipe. Belahmeur are 26 de ani şi a mai jucat, printre altele, la Strasbourg şi US Creteil, iar ultima dată a jucat la US Avranches, în liga a treia franceză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andone, fc voluntari, ioan andone, juventus bucuresti, lequipe