Virgiliu Postolachi face senzaţie la PSG, iar Federaţia Română de Fotbal încearcă să-l naturalizeze cât mai repede pe atacantul în vârstă de 18 ani.
Născut în Republica Moldova, Postolachi îndeplineşte condiţiile pentru a putea obţine cetăţenia română. Mihai Stoichiţă, directorul Comisiei Tehnice de la FRF, a anunţat că fotbalistul a fost urmărit de mai multe ori la Paris şi că reprezintă o soluţie importantă pentru echipele naţionale ale României.
”Federaţia se ocupă de naturalizarea lui Postolachi, demersurile sunt în curs. Aceste lucruri se vor realiza. Aşa cum îşi doreşte şi el, aşa cum a spus şi tatăl lui, vrea să joace pentru România”, a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de selecţioner al reprezentativei U21.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Geolgău a ţinut legătura cu familia şi l-a urmărit la Paris de mai multe ori. Doi bunici au deţinut paşaport românesc, aşa că el poate obţine cetăţenia. Cel mai important este că el îşi doreşte să joace pentru România. Vom încerca să urgentăm pe cât posibil naturalizarea lui.
Postolachi este un băiat care poate juca la trei naţionale, la U18, U21 şi, dacă va avea valoare, la echipa mare. Nu stăm în aducerea lui Postolachi, dar ar fi foarte bine dacă am reuşi să-l avem alături de noi”, a spus Mihai Stoichiţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: postolachi, psg, romania, radoi, stoichita