Presa din Anglia scrie astăzi despre o "relaţie interzisă" între internaţionalul englez Dele Alli (22 de ani) şi vedeta TV Katie Price, în vârstă acum de 40 de ani.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de soţul fostului fotomodel, Kieran Hayler, care le-a declarat celor de la The Sun că a aflat de posibila relaţie în 2017, când a răspuns unui apel video în timp ce vedeta TV dormea.
- Katie Price a devenit cunoscută la finalul anilor 90, ca fotomodel, sub pseudonimul Jordan. Aceasta a avut de-a lungul timpului mai multe relaţii cu fotbalişti, cea mai cunoscută fiind cea cu fostul atacant al lui Manchester United Dwight Yorke, alături de care are şi un fiu, în vârstă acum de 16 ani.
"Am răspuns unui apel prin Facetime de la un anume Dele. Katie dormea, iar eu am răspuns şi l-am văzut! Avea o pălărie pe cap şi când m-a văzut a mutat repede camera astfel încât să nu-l mai văd. Dar era clar el. Nu am vorbit, însă numărul era salvat cu numele Dele.
Am fost extrem de nervos. Nici nu ştiam că se cunosc", a declarat Kieran pentru The Sun.
Conform sursei citate, Dele Alli e acum implicat într-o altă relaţie, însă în trecut Katie Price vorbise despre starul lui Tottenham drept bărbatul "visurilor ei".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Katie Price şi Kieran Hayler sunt căsătoriţi, dar s-au despărţit deja de câteva luni şi urmează să divorţeze şi din punct de vedere legal.
Vezi în GALERIA FOTO mai multe imagini cu Katie Price
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dele alli, katie price, cm 2018, foto, relatie