Simona Halep a anunţat joi dimineaţa că se retrage de la Turneul Campioanelor din cauza problemelor medicale. Mesajul Simonei a generat un val de simpatie pe reţele sociale pentru numărul 1 mondial din tenisul feminin.
Reacţiile fanilor nu au întârziat să apară. Încurajările pentru Simona nu au venit doar din România, ci din toate colţurile lumii. "Îţi trimit toată dragostea mea din Brazilia", a scris un fan pe Twitter, în timp ce un altul a spus că turneul de la Singapore va fi mai slab fără numărul unu mondial.
Fanii Simonei nu sunt dezamăgiţi de decizia pe care a luat-o şi, la fel ca şi ea, sunt convinşi că a luat decizia corectă, pentru că sănătatea campioanei primează. "Ai luat decizia corectă, bineînţeles că a fost una grea, dar mai bine să fii 100% decât să te chinui şi să joci cu durere. Sunt trist că asta s-a întâmplat după un anul minunat pe care l-ai avut, dar sunt sigur că vei reveni mai puternică şi vei avea un sezon grozav în 2019", a fost mesajul emoţionat scris de un fan pe pagina de Twitter a lui Halep.
Chiar şi fanii rivalelor o susţin pe Simona. "Îţi doresc o recuperare rapidă", a scris un mare fan al Mariei Sharapova, cea care a învins-o pe Halep în prima finală de Grand Slam, Roland Garros în 2014.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pagina de Twitter a WTA a publicat un clip cu cele mai importante realizări ale Simonei în anul 2018 şi au felicitat-o pentru tot ce a realizat în acest an.
Congratulations on a stunning 2018 @Simona_Halep!
— WTA (@WTA) October 18, 201
See you in 2019! pic.twitter.com/8kDOxsd99Y
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, reactie, mesaje de sustinere