FC Petrolul Ploieşti a anunţat, sâmbătă, că a ajuns la un acord cu fotbalistul grec Georgios Sarris. Jucătorul urmează să efectueze vizita medicală şi, dacă nu vor exista probleme, va semna un contract valabil până în vara anului 2020.
În vârstă de 29 ani, Sarris (1.88) evoluează pe postul de fundaş central, iar de-a lungul carierei a jucat pentru Ergotelis, AEK Atena, Kayseri Erciyesspor (Turcia) şi Hamilton Academical (Scoţia), adunând 58 de prezenţe în eşalonul de elită din Grecia, 50 în prima ligă din Scoţia şi 28 în eşalonul secund din Turcia.
Reamintim că, tot în această iarnă, FC Petrolul a semnat un acord cu un alt fotbalist grec, mijlocaşul central Chrysovalantis Kozoronis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petrolul Ploieşti a încheiat anul 2018 pe podiumul Ligii 2. "Lupii galbeni" ocupă locul al treilea, cu 45 de puncte, la egalitate cu echipa de pe locul secund, Academica Clinceni, şi la un punct de liderul Sportul Snagov.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.