Intrat în criză de timp, Mircea Rednic a vrut să dea o lovitură pe piaţa transferurilor. Tehnicianul lui Dinamo a vrut să aducă la echipă un fost campion al României. Numai că negocierile nu s-au concretizat.
Mihai Mincă a fost omul pe care Mircea Rednic l-a vrut în poarta lui Dinamo. Portarul în vârstă de 34 de ani a negociat în ultimele zile cu conducerea clubului din Ştefan cel Mare, dar totul a picat atunci când Mincă a auzit oferta financiară pe care ”câinii” i-au făcut-o.
Tentat să accepte provocarea şi să meargă la Dinamo, Mincă a refuzat totuşi transferul în momentul în care trupa din Ştefan cel Mare l-a anunţat că nu-i poate oferi mai mult de 3.000 de euro pe lună salariu. Goalkeeper-ul câştigă aproape de trei ori mai mult la Kisvarda, formaţia de primă ligă din Ungaria la care evoluează în prezent.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mincă e campion al României cu CFR Cluj şi a mai evoluat în liga I, de-a lungul timpului, la Unirea Alba Iulia, Rapid Bucureşti, FC Braşov şi FC Voluntari. Mincă e coleg la Kisvarda cu Gicu Grozav, Cornel Ene şi Sergiu Negruţ.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.