Atacantul Florin Andone a anunţat, joi, în ziua în care a devenit coleg cu Tudor Băluţă la Brighton, că rămâne la formaţia din Premier League, în ciuda informaţiilor care îl dădeau ca sigur la Fenerbahce.
Cei doi internaţionali români s-au întâlnit joi seară, iar Andone a publicat o fotografie şi un mesaj pe Instagram, prin care a salutat transferul mijlocaşului de 19 ani în Premier League. "Eu n-am plecat şi el a venit. Felicitări, Tudor Băluţă!", a notat Florin Andone.
FC Viitorul şi Brighton & Hove Albion FC au ajuns la un acord pentru transferul internaţionalului Tudor Băluţă (19 ani) la echipa care evoluează în Premier League, anunţă site-ul clubului condus de Gheorghe Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi presa engleză anunţase că mijlocaşul central se va alătura încă din această iarnă echipei U-23 a lui Brighton, site-ul Viitorului notează că Tudor Băluţă va rămâne la Constanţa până la finalul sezonului, sub formă de împrumut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.