You are here:

Anunţ bombă în cazul tragediei aviatice în care a murit Emiliano Sala! Pe cine au scos autorităţile "vinovat"

Anunţ bombă în cazul tragediei aviatice în care a murit Emiliano Sala! Pe cine au scos autorităţile "vinovat"galerie foto

Special

Comentarii

Pilotul David Ibbotson, aflat la manşa avionului care îl transporta pe fotbalistul Emiliano Sala de la Nantes la Cardiff şi care s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, nu avea licenţă pentru zboruri comerciale, informează presa engleză.

Ibbotson a încercat să-şi ia licenţa de pilot comercial, dar nu a finalizat studiile la Cranfield Aviation Training School din Luton. El a început cursurile în decembrie 2012 şi le-a abandonat în iulie 2014, după ce a eşuat în a termina pregătirea teoretică.

Potrivit BBC, Stuart E Smith, şeful instructorilor de la şcoala de aviaţia, l-a contactat pe Ibbotoson în 2016, să-şi finalizeze studiile, dar pilotul nu a revenit la cursuri.



Martin Robinson, şeful executiv al Asociaţiei piloţilor şi proprietarilor de avioane, a declarat că era obligaţia persoanei care a organizat deplasarea să se asigure că pilotul era calificat să facă acel zbor.

"Este responsabilitatea persoanei care a organizat zborul să aibă un pilot potrivit calificat şi să se asigure că acesta are suficientă experienţă de zbor pentru acest tip de călătorie şi pentru condiţiile meteorologice pe care le putea întâlni. Sala nu ar fi trebuit să ştie despre licenţa lui David Ibbotson, dar persoana care a organizat zborul ar fi trebuit să ştie", a declarat Robinson, potrivit mirror.co.uk.

Agentul de jucători Willie McKay, care ar fi aranjat zborul lui Sala, dă vina pe un alt pilot, David Henderson, care ar fi luat legătura cu Ibbotson pentru a face călătoria de la Cardiff la Nantes şi retur.

"Mi-a spus că nu poate zbura el, dar îmi recomandă pe cineva. Am avut încredere în David, nu aveam niciun motiv să nu am. Când suni pentur un taxi, nu-l întrebi pe şofer dacă are permis de conducere. Mă gândeam doar să-l duc pe băiat acasă, aşa cum voia şi eram fericit că am reuşit", a spus McKay.

Potrivit L'Equipe, asociaţia britanică de investigare a accidentelor aviatice (AAIB) va da publicităţii, luni, un raport, în care va arăta că avionul Piper Malibu, înregistrat în SUA, nu putea efectua zboruri comericale, deoarece nu îndeplinea toate condiţiile şi nici nu deţinea toate autorizaţiile agenţiilor aviatice britanice şi americane.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii.

La 7 februarie, autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.
 

Afla mai multe despre: sala 

viewscnt
Articole similare