You are here:

VIDEO EXCLUSIV | Viaţă de câine în Scoţia: "E incredibil cât beau oamenii" Impresiile dinamoviştilor Popescu şi Corbu după două luni departe de ţară

VIDEO EXCLUSIV | Viaţă de câine în Scoţia: "E incredibil cât beau oamenii" Impresiile dinamoviştilor Popescu şi Corbu după două luni departe de ţarăgalerie foto

Stranieri

Comentarii

Mihai Popescu şi Laurenţiu Corbu s-au întors în ţară pentru scurt timp. Cei doi au povestit în exclusivitate pentru Telekom Sport cum a fost acomodarea lor în Scoţia. Cei doi joacă pentru St.Mirren, echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

Dinamo s-a dispensat în această iarnă de Mihai Popescu şi de Laurenţiu Corbu, iar cei doi fundaşi au ajuns în campionatul scoţian, acolo unde au mai evoluat în trecut Marius Niculae şi Dorin Goian. Cei doi s-au lovit de o altă lume imediat cum au ajuns pe tărâm scoţian.

"La început a fost greu, a fost puţin dificil la acomodare dar acum mă simt bine, m-am acomodat şi cu vremea şi cu fotbal şi cu tot. Sperăm să facem o treabă bună şi să salvăm echipa de la retrogradare" , a spus Popescu. 

"Putem comunica mult mai uşor, chiar dacă nu este la fel de uşor şi cu ceilalţi colegi. Noi chiar vorbeam, am început să îi învăţăm noi limba română, să nu stăm să învăţăm noi engleza lor. În plus, m-au surprins oamenii cât beau. E incredibil. Nu vă puteţi da seama. Am rămas suprins" , a glumit Corbu, la rândul său. 

St Mirren este ultima în clasament şi încearcă să evite retrogradarea în această stagiune. Cei doi au fost pe teren la meciul cu Rangers, în timp ce Popescu a prins şi duelul cu Celtic. 

"Exact la meciul cu Rangers, când am ajuns, am zburat 13 ore şi am şi jucat şi chiar îi ziceam: <<Băi, frate, ce se întâmplă? Nu prea sunt fani, ce stadion frumos au , nu prea sunt oameni>>. Şi el zicea: <<Stai să vezi, stai să vezi după încălzire>>. Am intrat la vestiare şi i-am zis că tot nu s-au strâns. Mi-a zis să aştept 5-10 minute cât ieşim de la vestiare până ieşim pe teren. Când am ieşit şi am văzut 50.000 de oameni nu-mi venea să cred. La noi chiar şi în derby şi dacă o să fie cel mai important meci din România nu o să fie stadionul plin, poate undeva la 30.000. Acolo ei au jucat cu ultima clasată şi a fost stadionul plin, nu mai erau bilete" a mai povestit Popescu. 
 
 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: corbupopescust mirrenscoţiadinamo 

viewscnt
Articole similare