Pompierii din capitala franceză au anunţat marţi dimineaţa că ”întregul focar” al incendiului de la Catedrala Notre-Dame de Paris a fost stins, relatează Le Figaro. Ei au reuşit, luni noapte, să salveze valoroase lucrări de artă care se aflau în catedrala Notre-Dame, unde pompierii încă acţionează.
Preşedintele Emmanuel Macron a transmis că „vom reconstrui această catedrală împreună”, iar un apel internaţional de strângere de fonduri a fost lansat în acest sens. Secretarul de stat de la Ministerul de Interne, Laurent Nuñez a anunţat marţi dimineaţa că ”pericolul focului” a fost ”îndepărtat” la Catedrala Notre-Dame de Paris, devastată de un incendiu uriaş luni seara, dar că problema de-acum este ”cum va rezista structura”, relatează AFP. Grupurile LVMH şi Kering au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris, iar peste 6.400 de euro au fost strânşi deja în „colecta naţională” iniţiată marţi de Fondation du Patrimoine.
Procurorii: nu a fost o "mână criminală" la Notre Dame. Cauza incendiului
În urmă cu scurt timp, procurorul Republicii, Rémy Heitz, cel care conduce investigaţiile, a anunţat că anchetatorii exclud varianta ca incendiul să fi fost provocat intenţionat, iar singura explicaţie rămasă în picioare în acest moment este o declanşare accidentală a incendiului.
Încă nu s-a descoperit care a fost punctul de pornire al incendiului, dar în mod cert în acest moment putem vorbi despre un accident. Cazul a fost astfel încadrat la "distrugere involuntară provocată de foc".
Ancheta a fost încredinţată brigăzii criminale a poliţiei judiciare. Anchetatorii studiază ipoteza unui focar stârnit de o lucrare de sudură efectuată pe şarpanta din lemn foarte veche, pe care lemnul intrase în descompunere. O sudură sau un scurtcircuit poate provoca o scânteie nedepistabilă timp de mai multe ore, chiar zile, care se poate transforma într-un incendiu mocnit. Experţii judiciari vor trebui să găsească locul de unde a pornit focul pentru a determina dacă este vorba, eventual, de o neglijenţă şi cine poartă responsabilitatea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lumea fotbalului reacţionează: donaţii uriaşe pentru reconstrucţie
Miliardarul François-Henri Pinault, patron al clubului de fotbal Rennes, din Ligue 1, a anunţat la scurt timp după izbucnirea incendiului de la catedrala Notre-Dame, din Paris, că va dona 100 de milioane de euro pentru a ajunta la reconstrucţia edificiului.
"Eu şi cu tatăl meu am decis ca din fondurile grupului Artemis să donăm o sumă de 100 de milioane de euro pentru a participa la eforturile de reconstrucţie a Catedralei Notre-Dame", a spus Pinault.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Incendiu Notre-Dame. Cum arată acum catedrala
Grupurile LVMH şi Kering au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris, iar peste 6.400 de euro au fost strânşi deja în „colecta naţională” iniţiată de Fondation du Patrimoine marţi.
Regiunea Île-de-France va debloca 10 milioane de euro ajutor de urgenţă, a anunţat BFMTV.
Fondation du Patrimoine, organizaţie caritabilă privată care luptă pentru salvgardarea patrimoniului francez, a lansat marţi o „colectă naţională”, un apel de strângere de fonduri, pentru refacerea catedralei. „Toată lumea ar trebui să participe, dincolo de diviziuni”, a fost transmis.
Până la momentul publicării acestei ştiri, site-ul fondation-patrimoine.org a anunţat că au fost donaţi 6.438 de euro. Pagina web a fundaţiei nu funcţionează în parametri din cauza numărului mare de accesări.
Grupul LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton SE şi familia lui Bernard Arnault, om de afaceri şi colecţionar de artă care prezidează conglomeratul, vor dona 200 de milioane de euro.
Miliardarul François-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering, care deţine brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent, şi proprietar al clubului de fotbal Rennes, a promis deja 100 de milioane de euro pentru reconstrucţie. Societatea de investiţii a lui Pinault, Artemis, va acorda aceste fonduri.
Autorităţile au anunţat că pompierii care au acţionat pentru a stinge incendiul au reuşit să salveze structura construcţiei gotice vechi de 850 de ani, inclusiv două turnuri, după ce spirala şi acoperişul s-au prăbuşit.
Echipele de urgenţă au salvat şi valoroase lucrări de artă şi obiecte religioase, inclusiv ceea ceea ce se sepune a fi „coroana de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, care era păstrată înăuntrul catedralei. O mantie, pe care Ludovic al IX al Franţei ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris, a fost, de asemena, salvată. A fost anunţat că orga din catedrală se găseşte în stare bună.
Mesaje de la Mbappe, Neymar sau Pogba
O lume întreagă a privit şocată cum unul din simbolurile Franţei, catedrala Notre Dame, a fost cuprinsă de flăcări, după ce un incendiu a izbucnit luni seară.
Mii de mesaje au împânzit reţeţele de socializare, iar pe lista vedetelor care şi-au arătat durerea, dar şi susţinerea pentru echipele de pompieri implicate în intervenţie, s-au înscris şi fotbalişti campioni mondiali cu Franţa, precum Kylian Mbappe şi Paul Pogba, sau brazilianul Neymar, legitimat la clubul PSG, din Ligue 1.