PariuriX.com a lansat concursul care îţi permite să te afirmi ca parior la nivel naţional: Dacă eşti bun, câştigi, dacă nu, nu ai nimic de pierdut, ci doar vei câştiga ceva experienţă.
Află cum poţi lua parte la competiţie în mod gratuit, care este mecanismul de concurs şi cum vor fi recompensaţi câştigătorii în fiecare săptămână şi la sfârşit de lună:
Cum funcţionează concursul de pariuri Predictor
Fiecare participant pleacă cu şanse egale. Poţi revendica un câştig chiar în prima săptămână în care participi, indiferent de momentul în care te-ai înscris. Aşa că nu ai nici un motiv să nu încerci!
Organizatorul va realiza o selecţie de meciuri (inclusiv din Liga 1), pentru care pariorii vor trebui să furnizeze o serie de pronosticuri. Înainte ca etapa să fie blocată, este obligatoriu ca toate aceste pronosticuri să fie completate pentru ca selecţia ta să fie luată în considerare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Punctajul diferă în funcţie de categoria de pronostic, şi nu de partidă. Se foloseşte acest model:
1. 1X2 – Pronosticurile clasice corecte pe rezultatul final al partidei primesc 5 puncte
2. Ambele marchează – Se poate alege opţiunea DA sau NU, iar aceste pronosticuri sunt recompensate cu 3 puncte
3. Sub sau Peste 2.5 goluri – Ponturile corecte din această categorie primesc câte 3 puncte
4. Numărul exact de cornere în meci – Acesta este jolly-jokerul competiţiei, un pronostic extrem de dificil, care atunci când este nimerit, face mai mult decât toate celelalte 3 pronosticuri adunate. 10 puncte primesc cei care indică în mod corect numărul total de lovituri de la colţ executate într-un meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum câştigi la concursul de pariuri Predictor
Competiţia aflată în desfăşurare îi premiază pe cei mai buni 5 pariori din fiecare săptămână, iar la sfârşitul fiecărei luni, cei mai eficienţi tipsteri vor fi, de asemenea, premiaţi. Punctele acumulate de către fiecare participant sunt adunate şi la finalul fiecărei săptămâni se prezintă clasamentul. Cei mai profitabili tipsteri sunt recompensaţi săptămânal, după cum urmează:
1. Locul 1: 380 de lei
2. Locul 2: 260 de lei
3. Locul 3: 190 de lei
4. Locul 4: 75 de lei
5. Locul 5: 45 de lei
La sfârşitul fiecărei luni, în funcţie de clasamentul general, câştigătorii vor primi:
Locul 1: 950 de lei
Locul 2: 380 de lei
Locul 3: 260 de lei
Locul 4: 190 de lei
Locul 5: 120 de lei
Dacă eşti bun, poţi să te regăseşti pe lista câştigătorilor de 5 ori pe lună! Totuşi, poţi pune mâna pe un premium chiar şi dacă ai puţin noroc. Concursul este echilibrat, astfel încât premiul lunar poate fi câştigat de către un parior constant, care nu s-a clasat pe primele 5 locuri în nici o săptămână, însă care pe parcursul lunii a avut un randament bun. De aceea, concursul este palpitant în fiecare săptămână, iar noii jucători pot oricând să dea lovitura!
Cum participi la concursul de pariuri Predictor
Persoanele adulte (cel puţin 18 ani împliniţi) care au reşedinţă în România pot participa în mod gratuit la concursul de predicţii organizat pe PariuriX.com.
Predicţiile pot fi editate de un număr infinit de ori până la blocarea etapei, moment în care, predicţiile incomplete vor fi ignorate pentru respectiva etapă.
Fiecare persoană are dreptul să îşi deschidă un singur cont, însă orice tentativă de a exploata în vreun fel buna desfăşurarea a competiţiei, la fel ca şi orice activitate suspicioasă, va fi sancţionată de către organizator.
Participanţii trebuie să aibă cont pe PariuriX.com şi să accepte termenii şi condiţiile înainte de înscriere. Premiile vor fi acordate în termen de 30 de zile de la anunţarea câştigătorilor.
Ai stofă de parior? Acum ai şansa să demonstrezi!