Naţionala feminină debutează sâmbătă la ora 11:00 (n.r. 18:00 ora Japoniei), într-un meci cu naţionala Spaniei. Cu ceva mai mult de 24 de ore înainte de startul primei partide.
Naţionala feminină de handbal a ajuns la Kumamoto după un drum de două ore de la Saga, oraşul în care s-au antrenat în cele şapte zile de la sosirea în Japonia. Fetele au fost întâmplinate cu flori în oraşul Kumamoto, acolo unde vor disputa partidele cu Spania, pe 30 noiembrie şi cu Muntenegru, pe 3 decembrie.
Româncele s-au şi antrenat la Kumamoto, iar imaginea postată de Cristina Neagu îngrijoreză puţin. Cu toate că mesajul este: "Pregătită pentru mâine", pe genunchiul ei se vede în continuare gheaţă. De altfel, după primele antrenamente i s-a umflat genunchiul operat, la fel cum s-a întâmplat şi după meciurile amicale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neagu a jucat în primul amical, cu echipa de club japoneză şi a evoluat în prima repriză cu naţionala Olandei. Rămâne de văzut cât de mult o va putea folosi Ryde cu Spania. Colegele ei sunt gata să le înfrunte pe iberice, care ultima oară ne-au învins la un turneu final în urmă cu zece ani.
"Faptul că reprezinţi România într-o astfel de competiţie îţi dă aripi şi te face să realizezi cât de mult ai muncit şi cât trebuie să munceşti ca să demontrezi. Eşti mândru că eşti român şi că poţi reprezenta ţara atât de bine.
(Ai un mesaj păentru România?)
Mi-aş dori ca oamenii de acasă să susţină naţionala. Să aibă încredere în noi şi noi la rândul nostru să oferim tot ce e mai bun pentru ei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(Dacă ar fi să aduci pe cineva până în Japonia pe cine ai aduce?)
Pe nimeni. Aş lua doar echipa mea. Şi aş vrea ca toate să vedem acest lucru şi să ne vedem uneva sus, dar din nou împreună", a declarat pivotul Lorena Ostase înainte de startul primului ei turneu final.
Programul României la Campionatul Mondial de Handbal 2019 - Japonia 2019
- România - Spania, 30 noiembrie, live pe Telekom Sport, de la 11:00 (ora României)
- România - Senegal, 1 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 11:00
- România - Kazakhstan, 3 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12:00
- România - Muntenegru, 4 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 08:00
- România - Ungaria, 6 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12:00
Lotul României la Campionatul Mondial de Handbal: D. Ciucă, D. Dedu, I. Dumanska, A. Udriştoiu, L. Pristăviţă, C. Neagu, R. Băcăoanu, G. Perianu, A.M. Popa, C. Pintea, C. Florică, L. Ostase, S. Seraficeanu, M. Zamfirescu, P. Vizitiu, A. Polocoşer, E. Dache.