Germania şi Serbia au oferit un meci spectaculos în Grupa Principală 1. Serbia a condus în permanenţă în prima repriză, însă, după pauză, nemţoaicele şi-au revenit şi meciul a fost extrem de echilibrat până la final.
Jucătoarea de la Râmnicu Vâlcea, Kristina Liscevic, a adus victoria Serbiei cu un gol de la 7 metri în ultima secundă a partidei, 29-28. Germania rămâne cu 5 puncte, în timp ce Serbia a acumulat 4.
Danemarca a reuşit surpriza şi a învins-o pe Olanda cu 27-24. Olandezele au ratat astfel şansa de a urca pe primul loc în grupă şi rămân cu 4 puncte. Danezele au 3 puncte acum şi mai au de jucat cu Serbia.
Noul lider al grupei este Norvegia, care a câştigat cu 36-25 meciul împotriva Coreei de Sud şi a ajuns la 6 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deja calificată la Jocurile Olimpice, campioana mondială şi europeană en-titre, Franţa, a învins-o pe Ungaria cu 26-21 şi a încheiat competiţia din Japonia pe locul 13.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.