Frumoasa italiancă s-a luat chiar de suporterii Viola, după ce o parte dintre ei au avut o reacţie deplasată la adresa unui puşti aflat în tribune. Scenele revoltătoare au făcut-o pe italiancă să ia măsuri.
Acesta se afla în tribunele de pe Artemio Franchi însoţit de tatăl său. Iar puştiul a fost blamat pentru că s-a bucurat de reuşita secundă a celor de la Inter, anulată ulteior după consultarea VAR. Mai mulţi fani ai Fiorentinei l-au agresat verbal, iar câţiva oficiali ai Fiorentinei au trebuit să îl scoată de de acolo pentru a scăpa de furia fanilor gazdelor.
Melissa a povestit întâmplarea pe reţelele de socializare, acolo unde s-a declarat revoltată pentru tratamentul la care a fost supus copilul de 10 ani. Modelul este de jumătate de an la Florenţa alături de soţul ei, Kevin Prince Boateng, care în vară a lăsat Barcelona pentru o reîntoarcere în Italia.
Cei doi formează un cupu de la sfârşitul anului 2011, iar în urmă cu trei ani au făcut nunta. În trecut, vedeta de televiziune a mai avut relaţii şi cu alte nume mari ale sportului şi nu numai. Timp de cinci ani a fost iubita lui Christian Vieri, iar o aventură cu vedeta NBA, Kobe Bryant, a dus la divorţul baschetbalistului de soţia sa de la acea vreme.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: melissa satta, kevin prince boateng, fiorentina, inter, copil