Fraţii Szocs, Bernadette şi Hunor, doi dintre cei mai buni jucători de tenis de masă ai României, dezvăluie că au renunţat să mai facă echipă la dublu mixt, acolo unde au fost campioni naţionali, din cauza faptului că se certau rău.
Tenisul de masă e viaţa lor şi nici nu vor să se gândească la cum ar arăta aceasta fără sportul pe care îl practică la nivel de performanţă de când aveau câţiva ani. Fraţii Szocs, doi dintre cei mai buni jucători de tenis de masă de la noi, povestesc cum au ajuns să devină dependenţi de sportul cu paleta. Primul care a început să îl practice din pură întâmplare a fost Hunor.
”Am început din greşeală, tata cânta într-un restaurant la nunţi iar soţul unei chelneriţe, colegă cu tata, era antrenor de tenis de masă şi mi-a zis să vin la sală”, a declarat Hunor Szocs, component al lotului naţional masculin de tenis de masă.
Berni avea doar 6 ani când a asistat la momentul în care fratele său a câştigat prima medalie şi a ştiu pe loc că vrea să facă şi ea acelaşi sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mergeam cu părinţii mei la concursurile fratelui meu, a câştigat prima medalie, a fost foarte fericit, eu din tribune am fost aşa şocată, nu am înţeles ce înseamnă fericirea când câştigi o medalie şi le-am zis alor mei că vreau şi eu la sport”, a spus şi Bernadette Szocs, dublă campioană europeană cu echipa României la tenis de masă.
De atunci au trecut aproape 20 de ani, iar cei doi sportivi le-au umplut părinţilor casa din Tg Mureş cu sute de medalii şi de trofee. Tinerii au făcut echipă la dublu mixt unde au au devenit campioni naţionali, dar au renunţat să mai concureze împreună din cauza unui motiv bine întemeiat!
„În 2012 am fost campioni naţionali la seniori, la Campionatele Mondiale de Juniori am jucat sferturi şi am pierdut la campionii mondiali foarte strâns. Am decis pe parcurs să ne oprim şi să ne găsim alţi parteneri deoarece, fiind fraţi, ne certăm foarte mult. Era ciudat”, a completat Hunor Szocs.
Şi-ar găsi rapid altă profesie, dacă n-ar mai face sport
Pasionată de beauty, Berni ştie ce ar face dacă ar spune stop sportului de performanţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Sinceră să fiu, nu aş putea să trăiesc fără tenis de masă. Dacă nu aş mai putea practica sportul ăsta aş găsi să fac zilnic sport şi bineînţeles cosmetică, păr, manichiură, pedichiură”, a conchis Bernadette Szocs.
Afla mai multe despre: tenis de masa