În 2010, Gigi Becali şi Adrian Porumboiu s-au contrat puternic. Subiectul unui posibil transfer la echipa lui Becali, hondurianul Costly a rămas acum liber de contract şi presa din ţara sa anunţă că ar putea agăţa ghetele în cui.
Carlo Costly a fost unul dintre fotbaliştii interesanţi care au ajuns în fotbalul românesc, din străinătate. Fostul atacant de la FC Vaslui a lăsat o impresie bună pe terenul de joc, dar mai puţin bună în afara lui. Adus de Adrian Porumboiu la FC Vaslui, Costly a fost la un pas să semneze cu un alt club din Liga 1, în vara lui 2010.
La zece ani distanţă, Costly (38 de ani), pare aproape să agaţe ghetele în cui. Vârful şi-a reziliat contractul cu Platense, ultima echipă pentru care a jucat în 2020. Şi, foarte probabil, va renunţa la cariera de fotbalist profesionist.
Gigi Becali, discuţii în 2010 pentru transferul lui Costly. Ce a făcut hondurianul în ultimii ani
În iulie 2010, Gigi Becali a încercat să-l transfere pe un mult mai tânăr, Carlo Costly, la echipa sa. Victor Piţurcă, atunci cand creionat lista de achiziţii, l-a trecut pe ea şi pe Costly, despre care a spus că "e un atacant adevărat". În cele din urmă, jucătorul nu a mai ajuns la echipa lui Becali deşi jucătorul a vrut să profite de o clauză din contractul său şi să plece, pe un salariu mai mare, la FCSB, Rapid sau CFR Cluj, echipele de top de la acea vreme din Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ulterior, Costly a părăsit România şi a semnat cu Atlas, din Mexic. A urmat un periplu interesant în Statele Unite (la Houston Dynamo) şi în Grecia, la Veria. Cele 6 goluri marcate în Superligă i-au adus un contract foarte bun la Guizhou Zhicheng, în China. A stat un an, a încasat un salariu bun şi a plecat la Real Espana.
În 2014-2015, Carlo a revenit în Europa şi a semnat cu Gaziantepspor. Nu s-a simţit extraordinar şi a preferat să revină în America de Sud. Acolo, a acceptat oferta celor de la Olimpia, iar cele trei sezoane au fost excelente. A marcat 40 de goluri şi a plecat la Marathon, de unde a acceptat provocarea celor de la Platense. În 10 meciuri, vârful hondurian de 1.90 m a marcat de două ori.
Costly este unul dintre cei mai buni marcatori din istoria naţionalei sale. Are 32 de goluri pentru Honduras, fiind devansat doar de nume importante pentru fotbalul din această ţară, Carlos Pavon, Wilmer sau Milton Nunez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şi-a reziliat contractul cu Platense
Platense, clubul de care aparţinea Costly, a anunţat rezilerea contractului cu el: ”Am ajuns la un acord pentru rezilerea contractului. Vrem să ne exprimăm public admiraţia şi mulţumirea pentru profesionalismul de care a dat dovadă Carlo Costly. A fost un lider pentru noi” a anunţat clubul.
Scandal de proporţii cu fostul selecţioner al Hondurasului
Un fotbalist controversat, dar bun, Carlo Costly a continuat să ţină prima pagină şi după plecarea din România. Fostul atacant de la FC Vaslui era descris recent de presa din ţara sa natală drept ”un fotbalist bun, dar capricios şi polemic”, iar în luna mai a ţinut să-şi respecte renumele.
Costly a intrat într-un conflict deschis cu selecţionerul columbian al Hondurasului, Jorge Luis Pinto. Fostul atacant al Vaslului l-a pus la zid pe acesta din urmă: ”Niciun hondurian nu ştie cum îl cheamă. E deja de domeniul trecutului pentru fotbalul din ţara noastră” a declarat Carlo.
El a contestat la acea vreme vehement faptul că Pinto a renunţat la serviciile experimentatului Noel Valladares: ”Dacă aţi ştii cum arată Whatsapp-ul meu şi conversaţiile mele cu colegii mei despre Pinto. Eu sunt un tip polemic, am un caracter puternic, iar multora nu le place asta. Dar când cineva ma jigneşte, îi răspund cu aceeaşi monedă. Eu spun adevărul, chiar dacă asta îi doare pe unii. E un tip prea mândru, prea agitat şi se bagă în toate. Iar asta atrage probleme. L-a tratat foarte urât pe Noel Valladares şi l-a retras din naţională. Ştia că Noel este un fotbalist care da absolut totul pentru culorile echipei naţionale şi după un meci a dat vina pe el, apoi l-a retras practic din naţională. Noel nu vrea să vorbească despre asta, pentru că e un tip prea bun. Dar vorbesc eu pentru el, mie nu-mi închide nimeni gura” a tunat Carlo Costly.
Afla mai multe despre: carlo costly, fcsb, gigi becali, fc vaslui