Învinsă în derby de Universitatea Craiova, Dinamo a primit de la Gabriel Tamaş confirmarea că fundaşul ar putea reveni în iarnă la formatia din Ştefan cel Mare
Dinamo a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de CS Universitatea Craiova, în etapa a VII-a a Ligii I.
Alexandru Cicâldău a marcat singurul gol al derby-ului transmis in direct de Telekom Sport 1. La un corner, Puljici l-a ţinut în careu pe Marius Constantin şi Feşnic a dictat penalti. Cicâldău a marcat de la 11 metri, deşi Rene Hinojo a atins balonul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo rămâne pe antepenultimul loc, 14, după acest meci, cu cinci puncte.
Lider este CS Universitatea Craiova, cu 21 puncte, urmată de CFR Cluj, cu 15 puncte, şi de FCSB, cu 12 puncte (6 meciuri).
Dinamo transferă după eşecul din derby. Tamaş a anunţat că poate reveni în Ştefan cel Mare
Campania spectaculoasă de transferuri a noului acţionariat de la Dinamo ar putea continua şi aceste luni în care Pablo Cortacero a adus jucători de top în Ştefan cel Mare. Defensiva, unul dintre punctele vulnerabile ale "câinilor" în acest moment ar putea primi în iarnă un super jucător.
Gabriel Tamaş, fost jucător al "câinilor" şi-a anunţat disponibilitatea de a reveni în Ştefan cel Mare din iarnă. Într-un interviu acordat Fanatik, Tamaş a mărturisit: "Nu este încă un subiect închis. Pot ajunge la Dinamo, la iarnă, vara viitoare...Cine ştie? Am avut atunci discuţii cu oamenii din Spania, mi-au spus ce vor să facă, apoi au luat clubul şi au început treaba la Dinamo. Exact ce-mi spuseseră şi mie. Eu ţin permanent legătura cu ei, sunt nişte oameni cumsecade şi corecţi, aşa cum i-am cunoscut eu. Ce mi-au transmis, aia au realizat. Uitaţi-vă ce transferuri au făcut! S-a schimbat deja şi jocul lui Dinamo" a mărturisit unul dintre cei mai talentaţi fundaşi români din ultimul deceniu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ajuns la 36 de ani, Gabriel Tamaş a jucat pentru Dinamo în 2002-2003, în 2005, dar şi în sezonul 2008-2009. CV-ul fundaşului este unul impresionant. Apărătorul cu 67 de selecţii în prima reprezentativă a României a bifat experienţe în Turcia, la Galatasaray, în Spania, la Celta Vigo, în Franţa, la Auxerre, în Anglia la West Bromwich Albion, Watford, Doncaster Rovers, Watford sau Cardiff City, în Israel la Hapoel Hafia, în Rusia la Spartak Moscova, dar şi în România la granzii FCSB, CFR Cluj sau la Astra Giurgiu.
Pentru Dinamo, Tamaş a bifat 26 de meciuri în sezonul 2002-2003, 39 de meciuri între 2004 şi 2006 şi alte 46 de meciuri între 2008 şi 2010. În total, experimentatul fundaş se poate lăuda cu 111 meciuri în Ştefan cel Mare şi 8 goluri marcate, dar şi cu trei trofee: Cupa României (x2) şi Supercupa României.
Tamaş este campion al României cu FCSB, formaţie alături de care a mai cucerit alte trei trofee. Desemnat cel mai bun fundaş român în 2016, Tamaş a reuşit să câştige două cupe şi în Israel.
Ar avea loc la Dinamo în acest moment
Cu experienţa sa, Gabriel Tamaş ar aduce indiscutabil un plus defensivei "câinilor". Cosmin Contra se bazeaza în acest moment în centrul defensivei pe Ante Puljic (al doilea căpitan al "câinilor") şi pe Ricardo Grigore.
Ca alternative, Contra îi mai are în lot pe Marco Ehmann, Abdoulaye Ba sau Florin Bejan, precum şi alţi tineri, care nu beneficiază de experienţa lui Tamaş. Fundaşul în vârstă de 36 de ani poate reprezenta atât o soluţie rapidă, cât şi una de viitor, în sensul în care mai tinerii apărători ai "câinilor" pot creşte lângă el şi să-şi dezvolte calităţile în acest timp.
Telekom Sport a anunţat în exclusivitate posibilitatea revenirii lui Gabriel Tamaş la Dinamo în luna iulie. Negocierile s-au blocat atunci, dar fundaşul a confirmat că a fost aproape să bată palma cu formaţia din Ştefan cel Mare. El a lăsat acum o portiţă deschisă pentru iarnă. Momentan, Tamaş îmbracă tricoul formaţiei de liga a doua, Universitatea Cluj.
Afla mai multe despre: gabriel tamaş, dinamo, pablo cortacero, transferuri dinamo, cosmin contra