Potrivit unor informaţii de ultimă oră, Cosmin Olăroiu s-a despărţit oficial de Jiangsu Suning, formaţia alături de care a scris istorie în campionatul chinez de fotbal.
Cosmin Olăroiu este omul care a făcut adevărate miracole la Jiangsu FC (ex-Suning), reuşind să aducă un titlu nesperat chiar şi de către cei mai înfocaţi suporteri ai grupării din Nanjing. În ciuda unei performanţe unice în istoria clubului, Olăroiu s-a lovit de o situaţie prea puţin confortabilă în relaţia cu oficialii formaţiei pe care a condus-o din martie 2018, atunci când a preluat-o de la reputatul technician Italian, Fabio Capello.
Problemele financiare grave ale formaţiei campioane din China au fost dezvăluite în ultima vreme de Telekom Sport şi www.telekomsport.ro. Site-ul nostru v-a anunţat în exclusivitate că Jiangsu Suning riscă să nu se poate înscrie în competiţie pentru noul sezon competiţional din China. De altfel, într-un interviu acordat de Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport, în urmă cu aproape trei săptămâni, valorosul antrenor român recunoaştea că Jiangsu Suning nu stă foarte bine din punct de vedere financiar: ”La noi problemele au existat, există şi nu ştiu cât vor mai continua, pentru că va fi foarte greu în condiţiile astea să avem continuitate. Am pierdut deja un jucător foarte important, pe Teixeira. Sunt dezamăgit, foarte dezamăgit. După ce am câştigat titlu, în afară de cei care am participat la câştigarea titltului, am primit un mesaj de la preşedinte, prin secretara lui, în care mi-a zis ”felicitări” şi atât. Nimeni din club, şi aici vorbesc de patroni, nu vorbesc de preşedintele executiv sau alţi oameni din club, în rest nimeni... Dar au făcut poze cu trofeul, s-au bucurat, mai mult ca noi pentru că noi nu am făcut pentru că nu am mai avut posibilitatea asta. Nu a existat nicio sărbătoare, nicio festivitate nimic”, a spus atunci Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport.
Olăroiu nu mai este antrenorul formaţiei Jiangsu Suning! Prima reacţie a tehnicianului român
Din informaţiile obţinute de Telekom Sport, Cosmin Olăroiu a decis să pună stop aventurii sale în China.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul care a scris istorie pentru Jiangsu Suning pleacă de la echipă ca urmare a incapacităţii de plată a clubului, dar şi ca urmare a faptului că echipa sa a pierdut jucătorii cei mai importanţi, în frunte cu starul brazilian, Alex Teixeira, cel mai bine cotat fotbalist din lot. Telekom Sport a aflat că oficialii clubului ar fi decis să nu plătească taxele aferente contractelor, detaliu important potrivit legsilaţiei chineze în vigoare. Conducerea clubului Jiangsu FC ar fi achitat o parte din salarii, fără să achite însă taxele aferente.
Mai mult, pe lângă Alex Teixeira, Jiangsu a renunţat la serviciile brazilianului Miranda (fostul fundaş de la Atletico Madrid şi Internazionale Milano, piesă de bază în angrenajul echipei), în timp ce italo-brazilianul Eder Martins este foarte aproape de o revenire în Italia, la Inter Milano. Atât Eder (foto jos), cât şi Miranda, două piese esenţiale pentru echipă, au solicitat rezilierea contractelor, în timp ce Mubarak Wakaso şi Ivan Santini (alţi doi stranieri importanţi) ar urma să solicite şi ei rezilierea. În plus, ar mai fi alţi patru fotbalişti chinezi cărora clubul nu le-ar fi prelungit contractele.
Presa chineză a subliniat problemele interne de la Jiangsu şi a explicat că oficialii clubului nu au achitat încă toate datoriile către staff-ul tehnic şi către jucători, datorii existente încă de anul trecut. Între timp, Jiangsu FC ar fi reuşit să obţină licenţa pentru sezonul viitor din China. Foarte probabil, jucătorii şi staff-ul echipei se vor adresa AFC şi FIFA pentru ca forurile să verifice procesul de licenţiere, confirmă şi presa din China.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În urma unor schimburi de mailuri şi a unor discuţii purtate cu oficialii clubului, Cosmin Olăroiu a decis că cea mai bună soluţie pentru el şi staff-ul său este rezilierea contractului cu Jiangsu Suning. Contactat de Telekom Sport, antrenorul a confirmat această variantă şi a declarat: ”Îmi pare foarte rău pentru suporteri şi pentru grupul de jucători de care sunt foarte ataşat. Noi, staff-ul, nu am vrut să se ajungă la această despărţire de Jiangsu Suning şi cred că meritam mai mult respect pentru contribuţia pe care am avut-o la realizarea acestor performanţe cu echipa” a declarant în exclusivitate pentru Telekom Sport, Cosmin Olăroiu.
În sezonul trecut, care s-a încheiat la mijlocul lui noiembrie 2020, Cosmin Olăroiu a reuşit să aducă la Jiangsu Suning primul titlu din istoria clubului. Performanţa a venit însă în contradicţie cu situaţia financiară a clubului. Cosmin Olăroiu mai avea un an de contract cu Jiangsu FC (n.r fostă Suning) şi antrenorul în vârstă de 51 de ani a declarat de mai multe ori că este dispus să-şi ducă înţelegerea la bun sfârşit.
• De când a preluat echipa (din zona retrogradării) de la Fabio Capello, Olăroiu a reuşit cele mai mari performanţe din istoria clubului Jiangsu: în primul an a terminat pe locul 5, în al doilea pe locul 4, iar ulterior a transformat-o în campioana Chinei pe Jiangsu
• 89 de meciuri a antrenat-o până acum Olăroiu pe Jiangsu FC
• Românul este campion în România, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi China
• 17 trofee a cucerit în cariera sa în şase ţări diferite
• De trei ori a fost declarat cel mai bun antrenor din Golf, dar şi cel mai bun tehnician din Orientul Mijlociu
Afla mai multe despre: olăroiu, jiangsu suning, china