You are here:

BOMBĂ la FCSB. Primul mare transfer făcut de Becali după venirea lui Todoran: "E un fotbalist cu un potenţial imens"

BOMBĂ la FCSB. Primul mare transfer făcut de Becali după venirea lui Todoran: "E un fotbalist cu un potenţial imens"galerie foto

FCSB

Comentarii

FCSB a încheiat un nou sezon fără titlu, ultimul campionat câştigat fiind cel din 2015, când antrenorul echipei era Constantin Gâlcă.

La şase ani distanţă, FCSB nu reuşeşte să se impună în faţa CFR-ului, care şi-a adjudecat cel de-al patrulea titlu de campioană consecutiv şi al şaptelea din istoria clubului. Odată cu plecarea lui Toni Petrea de la echipă, Gigi Becali s-a lovit de nenumărate refuzuri, deşi, imediat după meciul cu Universitatea Craiova, de miercuri, patronul roş-albaştrilor anunţase venirea lui Marius Şumudică pe banca tehnică.

Vineri seara, latifundiarul din Pipera a anunţat că a bătut palma cu Dinu Todoran pentru peluarea FCSB-ului, iar acum pregăteşte transferurile pentru noul sezon. Primul pe lista lui Gigi Becali este un fundaş central de la FC Botoşani.

După ce a transferat, în sezoanele anterioare, de la echipa lui Valeriu Iftime jucători precum Olimpiu Moruţan, Andrei Miron sau Cătălin Golofca, Gigi Becali este în negocieri avansate pentru aducerea lui Ulrich Meleke. Fundaşul central de 21 de ani a trecut în carieră şi pe la Hapoel Tel Aviv, iar din februarie evoluează pentru FC Botoşani, unde s-a impus rapid şi a strâns deja 11 meciuri în Liga I.

"Am înţeles şi eu că FCSB este interesată de Ulrich. Este posibil ca patronii celor două echipe să fi discutat despre un transfer. Dacă ei vor ajunge la o înţelegere, ne putem pune la masa negocierilor. Nu mă surprinde interesul pentru Meleke, pentru că e un fotbalist cu un potenţial imens şi are doar 21 de ani.

Îi mulţumesc antrenorului Marius Croitoru, cel care l-a dorit pe Ulrich la Botoşani şi care i-a oferit încredere. Rămâne de văzut ce se va întâmpla şi dacă se va ajunge la un acord pentru ca el să se transfere la FCSB” , a spus agentul jucătorului, Alessandro Pezzoli, pentru gsp.ro.

  • 50 de mii de euro este cota lui Meleke pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: becalifcsbsteaua 

viewscnt
Articole similare