Apar noi reacţii în privinţa meciului de la EURO 1996, dintre România şi Spania, în urma căruia bulgarii ne-au acuzat de blat. Acum, fostul selecţioner al Bulgariei, prezent la acel Campionat European, admite că "au existat discuţii între jucători".
- România a terminat grupa de la EURO 1996 fără punct, cu înfrângeri pe linie. Ultimul meci, cel cu Spania, care a fost fără miză pentru noi, a însemnat enorm pentru Bulgaria. Dacă tricolorii făceau cel puţin un egal cu ibericii, atunci bulgarii s-ar fi calificat mai departe.
- România a pierdut cu 2-1 în faţa Spaniei, iar Bulgaria a plecat acasă alături de tricolori, iar de-a lungul timpului tricolorii au fost acuzaţi de blat.
Fostul selecţioner al Bulgariei, răspuns misterios despre meciul România - Spania
Dimitar Penev a oferit un interviu presei de la sud de Dunăre, în care a vorbit, printre altele, şi despre meciul controversat. În trecut, fostul internaţional bulgar, Ivo Georgiev, a afirmat că România "a trânit" meciul cu ibericii.
Acum, publicaţia Sportal.bg afirmă că "Românii au cerut bonusuri pentru ca noi să ne calificăm la EURO 1996". Jurnaliştii bulgari l-au întrebat pe fostul selecţioner Dimitar Penev despre ce s-a întâmplat în urmă cu aproape două decenii. "E adevărat că românii au cerut bonusuri pentru a juca împotriva Spaniei în ultima etapă a grupelor?".
"Au existat discuţii între jucători, nu ascundem acest lucru. Preşedintele Ivan Slavkov (n.r. - un conducător controversat din sportul bulgar), a plecat după primul meci de la EURO. Ivan Vutsov (n.r. - un fost selecţioner) nu era o persoană care să se ocupe de astfel de înţelegeri. Noi şi românii ne cunoşteam, dar, indiferent de ce au discutat, fără un conducător ar fi fost imposibil (n.r. - ca bonusurile să fie date). Cineva trebuia să le dea. Apoi, am aflat alte lucruri", a spus antrenorul pentru Marica.bg.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipele de start din România - Spania, de la EURO 1996
- România: Prunea, Petrescu, Doboş, Popescu, Prodan, Selymes - Stângă, Gâlcă - Hagi - Ilie, Răducioiu
- Spania: Zubizarreta - Lopez, Alkorta, Abelardo, Sergi - Nadal, Hierro - Manjarin, Kiko, Pizzi, Amavisca
La începutul acestui an, Florin Răducioiu s-a abţinut să nu dea mai multe detalii din meciul României împotriva Spaniei şi a generat furia lui Gică Popescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, romania spania euro 1996, blat echipa nationala