Cu câteva zile înaintea primei întâlniri dintre FC U Craiova şi Universitatea Craiova, gardul locuinţei lui Sorin Cârţu a fost vandalizat.
Un meci istoric urmează să se joace duminică seara. Două echipe care pretind că sunt continuatoarea aceleiaşi formaţii se vor duela, pe stadionul pe care îl împart. FC U Craiova va fi gazda, în teorie, împotriva rivalei Universitatea, iar spiritele s-au încins deja, cu zile înainte de derby.
Pe gardul locuinţei lui Sorin Cârţu, legendă a fotbalului oltean, au apărut injurii şi ameninţări. Persoane necunoscute au scris pe gardul proprietăţii din Craiova mesaje precum "Cârţu = Sifon", ”CSU = Clonă" şi "Mori".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gardul locuinţei lui Sorin Cârţu, vandalizat
Vandalismul locuinţei sale nu i-a picat bine lui Cârţu, desigur, iar acesta a avut o replică ironică pentru cei responsabili pentru scrisul de pe gardul său. Preşedintele Universităţii Craiova i-a îndemnat pe vinovaţi să vină ziua data viitoare, pentru că nu le-ar face nimeni nimic.
”Am fost la poliţie, dar încă nu am primit vreun răspuns nici pentru plângerile anterioare pe care le-am făcut. Îi auziţi pe ăşti: `A început războiul, a început lupta`. Domnilor de la autorităţi, ieşiţi, bă, la război sau ce trebuie să faceţi voi ca să aplanaţi situaţia. Nu să staţi. Uite, eu spun acum, nu mai veniţi, mă, noaptea, atacaţi ziua, că nu vă face nimeni nimic.
Veniţi ziua şi fără mască, că nu vă face nimeni nimic. Eu normal că mă duc la poliţie dacă vii la mine cu faţa acoperită, vino, mă, fără mască, dacă ai ceva să-mi spui. Ai curaj? Vino, mă, şi vorbeşte. Nu noaptea ca vagabonţii, ca haiducii. Ce-i asta? Suntem în anul 2021, mă”, a declarat Sorin Cârţu, la Pro X.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cine este responsabil
Nu este pentru prima dată când fostul internaţional român este luat la ţintă. În trecut, gardul acestuia a mai fost vandalizat, însă, conform liderului galeriei lui FC U, fani ai Universităţii ar fi fost de vină. Aceştia ar fi scris pe gardul propriului preşedinte pentru a da vina pe rivali.
"Nu ştiu dacă a fost mâna noastră sau, cum a fost în trecut, mâna celor de la CSU, care au dat vina pe noi şi poliţia a spus că au fost cei din Peluza Nord. Data trecută, cei din Peluza Nord i-au mâzgălit gardul lui Sorin Cârţu, au pus Peluza Sud şi au dat vina pe noi. Poliţia a făcut verificări şi a spus că au fost cei din Peluza Nord", a declarat Andrei Preda, lider al galeriei FC U Craiova, la ProX.
- Citește și
- LIVE VIDEO Champions League | Atalanta - Young Boys, Zenit - Malmo, ACUM, pe Telekom Sport. Au început partidele! Toate fazele AICI
- Mauricio Pochettino nu sărbătoreşte goluri de obicei, dar pentru Messi a făcut-o! Motivul senzaţional invocat de tehnicianul PSG-ului
- Sheriff Tiraspol a devenit doar a patra echipă care a învins-o pe Real sub conducerea lui Ancelotti în Champions League! Cine sunt celelalte trei
Afla mai multe despre: liga 1, fc u craiova, universitatea craiova, sorin cârţu, fc u craiova universitatea craiova