Cea mai spectaculoasă competiţie de baschet între licee revine cu o nouă ediţie: CUPA EDU 2023 adună la start 24 de licee din Bucureşti şi Voluntari care se pregătesc intens pentru a lua acasă marele trofeu. Cu ajutorul sponosorului principal ROMGAZ competiţia a avut o creştere spectaculoasă, iar a patra ediţie se anunţă a fi cea mai palpitantă de până acum.
Fluierul de start s-a auzit în data de 7 Noiembrie, urmând şase săptămâni cu meciuri până când cele mai puternice selecţionate vor disputa marea finală.
Ultimul act al competiţiei va avea loc duminică, 17 Decembrie, în cadrul Arenei ROMSILVA aflată în Şoseaua Petricani, Nr. 9A, Sector 2, începând cu ora 11:00. Spectacolul baschetbalistic va fi completat cu un show susţinut de mai mulţi artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi multe alte surprize pentru publicul spectator.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost alături de CUPA EDU încă de la început şi ne bucurăm pentru că această competiţie a crescut şi a devenit o tradiţie. Sportul trebuie să facă parte din viaţa tinerilor pentru toate beneficiile pe care le aduce acestora, atât pe plan fizic, dar şi educativ şi social”, declară Laurenţiu Oprea, Inspector Şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, partener de organizare al evenimentului.
Ediţia 2022 a adus faţă-în-faţă vechi adversari, dar a creat şi noi rivalităţi: „Anul acesta avem un singur obiectiv: Locul 1!” , declară Prof. Mihai Mareş, antrenorul celor de la Liceul Teoretic „TRAIAN”, ocupanta Locului II la ediţia precedentă.
Campionii de anul trecut simt presiunea trofeului: „Ştim că toate echipele vor încerca să se afirme în meciurile cu noi. Din lotul de anul trecut, aproape toţi titularii au terminat clasa a XII-a, aşa că vom avea mulţi jucători noi în teren. Suntem foarte motivaţi să câştigăm”, declară Prof. Mihai Taciu, antrenorul celor de la „Colegiul Naţional Cantemir Vodă”, campionii de la CUPA EDU, Ediţia 2022.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CUPA EDU nu înseamnă doar baschet: „La CUPA EDU este vorba despre sport, dar şi mai mult este vorba despre consolidarea comunităţilor din licee şi întărirea legăturilor din şi dintre unităţile de învăţământ. Acest lucru ne bucură şi ne face mândrii.” declară Răzvan Popescu, C.E.O. ROMGAZ, Sponsor Principal al evenimentului.
Participanţi:
Colegiul Naţional „CANTEMIR VODĂ”, Liceul Teoretic „TRAIAN”, Colegiul Naţional de Informatică „TUDOR VIANU”, Colegiul Naţional „IULIA HAŞDEU”, American International School of Bucharest (AISB), Colegiul Naţional „SPIRU HARET”, Colegiul Naţional „AUREL VLAICU”, Colegiul Tehnic „ANGHEL SALIGNY”, OLGA GUDYNN INT'L SCHOOL (OGIS), Colegiul Naţional „ION CREANGĂ”, Colegiul Naţional „GRIGORE MOISIL”, Colegiul Naţional „ELENA CUZA”, Colegiul Naţional „MATEI BASARAB”, Liceu P.S. „MIRCEA ELIADE”, Colegiul Naţional „MIHAI VITEAZUL”, Liceul Teoretic „DANTE ALIGHERI”, Colegiul Naţional „GHEORGHE LAZĂR”, Colegiul Naţional „ION NECULCE”, CAMBRIDGE SCHOOL OF BUCHAREST (CSB), Colegiul Naţional „VICTOR BABEŞ”, Colegiul German „GOETHE”, Liceul Teoretic „BENJAMIN FRANKLIN”, Colegiul Naţional „GHEORGHE ŞINCAI”, C.T.A. „HENRI COANDĂ”.
Sponsorul principal: ROMGAZ S.A.
Partener media principal: RADIO GUERRILLA.
Partener de organizare: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti
Parteneri: Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar. Asociaţia Municipală de Baschet Bucureşti.
Sponsori: UNDER ARMOUR ROMÂNIA, DECATHLON ROMÂNIA, Goodeats (delivered by Hotel CAPITAL PLAZA).
Mai multe detalii pe www.cupaedu.ro, Instagram, facebook şi YouTube.
Calendarul competiţiei poate fi consultat aici.
Afla mai multe despre: cupa edu