Jucătorii celor de la FCSB au efectuat vizita medicală, luni dimineaţă, înainte de a se îmbarca în avion şi a pleca spre cantonamentul din Antalya (Turcia).
Doar 25 de jucători ai FCSB-ului s-au prezentat, luni dimineaţă, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), chiar dacă lotul din Turcia va fi format din 28 de jucători.
Florinel Coman, din nou cu stil
Vlad Chiricheş şi Luca Ciobanu vor merge în Antalya, însă se vor afla în recuperare medicală şi se vor antrena separat. Aşadar, nu a fost nevoie de ei la vizita medicală de luni dimineaţă, deoarece situaţia lor este permanent monitorizată.
De asemenea, fundaşul central sud-african Siyabonga Ngezana va veni din vacanţă direct în Turcia. Cel mai probabil, va fi supus acolo tuturor controalelor medicale necesare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La vizita medicală, Florinel Coman a fost din nou la înălţime. Starul de la FCSB a atras toate privirile cu noul său troler, pe care a imprimat o imagine cu el în timp ce-şi ţine fiica în braţe.
Florinel Coman pare un alt om după ce i s-a născut fiica. Este mult mai responsabil, mai matur, iar acest lucru se vede şi în jocul său.
- 19 meciuri, 9 goluri şi 8 pase decisive are Florinel Coman la FCSB, în acest sezon de Superligă.
Lotul deplasat de FCSB în Turcia:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Portari - Târnovanu, Vlad, Udrea
- Fundaşi - Creţu, Pantiru, Dawa, Haruţ, Pantea, Radunovic, L.Ciobanu, Chiricheş, Ngezana
- Mijlocaşi - Şut, Oct. Popescu, Lixandru, Pandele, Toma, Ov. Popescu, Olaru, Radaslavescu, Laszlo, Popa, Alhassan
- Atacanti - Coman, Compagno, Miculescu, Băluţă, Luis Phelipe
Afla mai multe despre: florinel coman, antalya, turcia, cantonament