You are here:

Componentele naţionalei U18 se pregătesc pentru un moment mare: "Sincer, a fost o bucurie foarte mare, mereu mi-am dorit să jucăm acasă"

Componentele naţionalei U18 se pregătesc pentru un moment mare: "Sincer, a fost o bucurie foarte mare, mereu mi-am dorit să jucăm acasă"galerie foto

Sporturi

Comentarii

Componentele naţionalei U18 vor juca în luna iulie, la Blaj, la Campionatele Europene

Voleibalistele, unite de „lănţişorul prieteniei”

Anul acesta, România va fi din nou gazda unui Campionat European de volei. De data aceasta, Federaţia Română de Volei a primit găzduirea competiţiei rezervate jucătoarelor sub 18 ani. Chiar dacă e programat abia la vară, la Blaj, fetele noastre au efectuat un avut deja un prim cantonament de pregătire, la Bucureşti. O acţiune necesară atât pentru sudarea relaţiilor de joc, dar şi a celor interumane.

Pe lângă amiciţia care le leagă, fetele din lot au acum şi ceva în plus: lănţişorul prieteniei. Toate poartă un colier special, care speră să le aducă noroc la marea competiţie din luna iulie.

„Colega noastră, Daria, ne-a făcut acest cadou de Crăciun, deoarece am făcut Secret Santa şi ne-am dat fiecare cadouri şi ăsta e un fel de lanţ al prieteniei. E norocos” – Carla Pârv, voleibalistă naţionala U18.

„Am un lanţ cu toate fetele, a fost un cadou pe care l-am făcut de Crăciun şi sper să ne poarte noroc. Am nişte superstiţii, dar n-o să le zic, pentru că după nu mai funcţionează” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Legăturile dintre fete se realizează şi prin diferitele jocuri de societate pe care le joacă în timpul liber. Ele îşi petrec timpul liber mereu împreună, iar acest lucru le ajută să sudeze echipa.

„Mai nou, acum în pregătire am descoperit un joc care îmi place foarte mult, Activity. Este un joc pe echipe, care necesită şi mimă şi desenat şi vorbit şi ne distrăm foarte mult şi aşa mai închegăm atmosfera între noi” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Federaţia Română de Volei organizează la Blaj Campionatul European U18

Acest cantonament a fost prima revedere a fetelor după aproape cinci luni, de când au jucat împreună la turneul final al Campionatului European sub 17 ani, din vara trecută. Ele nu şi-au ascuns bucuria pentru că au fost din nou împreună. Şi Crăciunul a fost special, pentru că l-au petrecut ca o echipă.

„Cred că pentru că ne vedem destul de rar, când avem meciuri sau suntem în pregătire, avem o echipă foarte frumoasă, ne înţelegem foarte bine şi cred că asta ajută foarte mult la atmosfera pe care o avem în timpul antrenamentelor” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Fetele abia aşteaptă să joace pentru prima dată în faţa propriilor fani, a părinţilor şi a rudelor la un turneu final de Campionat European. Multe dintre ele vor fi la a treia participare consecutivă la o asemenea competiţie, însă nimic nu se va compara, spun ele, cu emoţile pe care le vor trăi în vară.

„Sincer, a fost o bucurie foarte mare, mereu mi-am dorit să jucăm acasă, să avem cu noi publicul şi cred că o să avem o prestaţie foarte bună. Dacă stau să mă gândesc, chiar am avut emoţii la primul meu Campionat European. Este o emoţie foarte greu de descris, este ceva foarte frumos” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Căpitanul naţionalei noastre se află abia la începutul carierei, dar are visuri mari.

„Visul meu e să ajung la o echipă de top, poate în campionatul din Turcia, poate din Italia. Ceea ce îmi doresc sigur e că vreau să ajungem cât mai sus cu lotul naţional ca să facem performanţă pentru România” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Carla Pârv ar vrea să joace alături de Brad Pitt

Fetele noastre nu sunt doar foarte talentate la volei, dar ar putea deveni oricând fotomodele. Ele recunosc că nu ar refuza eventualele oferte.

„Aş accepta să fiu fotomodel. Pentru că sunt înaltă, slabă şi asta se caută. Îmi plac mult tocurile, dar nu prea le port. Am 1,84 m şi sunt cea mai înaltă din clasă” – Carla Pârv, voleibalistă naţionala U18.

„Încă nu am primit oferte, dar poate pe viitor, cine ştie. Chiar îmi place să pozez, îmi place să postez, social-media, lucrez pe partea asta şi poate pe viitor... Port şi tocuri de maximum 7 centimetri” – Maria Ştirbu, căpitanul naţionalei U18.

Carla Pârv a ajuns la volei după a renunţat la baschet şi mai are un vis ascuns: să joace într-un film alături de Brad Pitt!

„Înainte am făcut baschet la CSS Bega, dar, de la 7 ani, am iubit voleiul. În timpul liber mă uit la filme. Îmi plac filmele de dragoste. Mi-ar plăcea să joc alături de Brad Pitt” – Carla Pârv, voleibalistă naţionala U18.

Chiar dacă poartă numele de familie al celei mai mari voleibaliste a României, Cristina Pârv, Carla spune că nu este nici un grad de rudenie între ea şi fosta mare jucătoare. Culmea este că ea poartă pe tricou numărul purtat de Cristina Pârv!

„11 e numărul norocos. Ziua mea e pe 11 martie şi a fost tot timpul norocos. Nu sunt rudă cu Cristina Pârv, e doar o coincidenţă de nume” – Carla Pârv, voleibalistă naţionala U18.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: volei romaniaromania volei u18 

viewscnt
Articole similare