You are here:

Un nou atacant la Rapid din februarie. Fotbalistul a fost deja la meciul cu Farul şi va reveni sub comanda lui Gâlcă în iarnă

Un nou atacant la Rapid din februarie. Fotbalistul a fost deja la meciul cu Farul şi va reveni sub comanda lui Gâlcă în iarnăgalerie foto

Rapid

Comentarii

Rapid are un start de sezon foarte bun sub comanda lui Constantin Gâlcă, iar acum giuleştenii au urcat pe primul loc în Superligă, după victoria cu Farul Constanţa, scor 3-1.

Gâlcă a început deja să-şi pregătească lista de jucători pentru perioada de transferuri din iarnă, iar în lotul Rapidului, odată cu luna februarie, va reveni şi Borisav Burmaz.

Accidentat încă din luna iunie, când a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior, atacantul sârb a mers în Giuleşti pentru a-şi urmări colegii în meciul cu Farul.

Burmaz a venit de la un control medical efectuat la Madrid, iar acum, în drum spre Belgrad, unde face recuperarea, atacantul s-a oprit la Bucureşti.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani este aşteptat să revină în teren pentru Rapid începând cu luna februarie.

Rapid - Farul 3-1

Rapid a învins-o, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-1, pe Farul Constanţa, în etapa a 12-a din Superligă. Rapid conduce în clasament, cel puţin până la meciul Craiovei de duminică împotriva FCSB-ului.

Giuleştenii au început bine meciul, iar la un corner, în minutul 9, Dobre a deschis scorul şi cu ajutorul unei devieri a lui Larie. În minutul 20, Koljic a primt în careu, a şutat şi mingea a intrat în plasă.

În minutul 57, Vînă a redus din diferenţă cu un şut la vinclu. După doar zece minute, Alex Dobre a marcat al treilea gol al gazdelor şi, deşi oaspeţii au căutat golul, Rapid s-a impus cu 3-1 şi a devenit lider, cu 25 de puncte. Farul are 15 puncte, ocupând locul 8.

  • RAPID: Aioani – Cr. Manea, Paşcanu, Kramer, Bădescu (Vulturar 63) – K. Keita, Gojkovic (Braun 63), T. Christensen (Grameni 80) – Al. Dobre, Koljic (Baroan 63), Petrila (Micovschi 80). ANTRENOR: Costel Gâlcă
  • FARUL: Buzbuchi – Sîrbu (Furtado 46), Larie, Ţîru, C. Ganea – Vînă, Dican (Markovic 74), Radaslavescu (Banu 46) – N. Grigoryan (Vojtus 68), Işfan, R. Tănasă (I. Cojocaru 82). ANTRENOR: Ianis Zicu

Afla mai multe despre: rapid 

viewscnt
Articole similare