You are here:

Judo-ul românesc are, din acest an, o nouă competiţie naţională - Cupa ”Fortzoso” | FOTO

Judo-ul românesc are, din acest an, o nouă competiţie naţională - Cupa ”Fortzoso” | FOTOgalerie foto

Sporturi

Comentarii

Judo-ul românesc îşi adaugă din 2025 o nouă competiţie la nivel naţional, odată cu lansarea Cupei ”Fortzoso”, organizată în parteneriat cu secţia de judo a CSA Steaua Bucureşti.

O nouă competiţie naţională: Cupa ”Fortzoso”

Prima ediţie a avut loc duminică, 30 noiembrie, în Sala de Sport ”Mihai Viteazul” din Bucureşti, reunind peste 300 de tineri judoka cu vârste între 7 şi 16 ani, veniţi din cluburi din întreaga ţară.

Prin numărul mare de participanţi şi structura competiţiei, evenimentul îşi propune să devină un reper anual pentru sportivii aflaţi la început de drum. Organizatorii au subliniat că intenţia este ca această cupă să se transforme într-un circuit naţional consacrat, menit să susţină dezvoltarea generaţiilor tinere.

Competiţia s-a bucurat şi de participarea unor nume importante din judo-ul românesc. Andreea Chiţu, vicecampioană mondială şi campioană europeană, respectiv Alina Dumitru, campioană olimpică la Beijing 2008 şi una dintre cele mai titrate sportive ale României, au fost prezente pentru a susţine tinerii participanţi.

Evenimentul a inclus şi o tombolă dedicată sportivilor clasaţi pe locul I, cu un premiu constând într-un voucher de 1.000 de euro pentru echipament sportiv, extragerea fiind realizată de Violeta (Beclea) Szekely, campioană la atletism.

Cupa ”Fortzoso”, organizată în Euroregiunea 8 şi sprijinită de sponsorul principal, Cris-Tim, marchează astfel începutul unei noi tradiţii în calendarul competiţional juvenil al judo-ului românesc.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: judocupa fortzosoandreea chitu 

viewscnt
Articole similare