Nadia Comăneci a participat recent la un eveniment privat al unei companii, iar ceea ce s-a întâmplat la plecare a emoţionat-o pe "Zeiţa de la Montreal".
"Zeiţa de la Montreal" a revenit în România şi a participat la un eveniment al unei companii, iar la plecare, Nadia Comăneci s-a întâlnit cu un mare fan, portar al instituţiei care a găzduit evenimentul.
Cei doi au discutat, s-au îmbrăţişat, lucru care l-a "marcat" pe fanul căruia i-a fost îndeplinit un vis. Acesta a început să plângă, iar Nadia l-a îmbrăţişat din nou.
Nadia Comăneci: "I-am spus şi dânsului, în viaţă nu contează funcţia sau averea"
"Am fost foarte emoţionată. L-am strâns în braţe pe acel domn, care s-a bucurat atât de mult că am stat de vorbă. Aşa cum i-am spus şi dânsului, în viaţă nu contează rangul, funcţia sau averea. Contează să ştii să fii om, să fii tot timpul alături de semenii tăi.", a declarat Nadia Comăneci, pentru Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La eveniment a participat şi Diana Bulimar, câştigătoare a unei medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- "Alegem între Croitoru şi el". "Revoluţie" la FC Botoşani, după ratarea play-off-ului: "E posibil să reziliem cu unii"
- Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells. Misiune 'imposibilă' în drumul spre optimi
- Ghinion teribil! Ionuţ Radu a cedat în prelungirile meciului cu Real Madrid. Ce notă a primit portarul Celtei Vigo
- „Cred că play-out-ul va fi urât”. Antrenorul echipei din Superliga ştie ce se va întâmpla pe finalul Superligii: “FCSB va câştiga 70-90% dintre meciuri”
- A prezentat situaţia fericită pentru Farul în play-out. Ce are nevoie echipa lui Ianis Zicu pentru ca retrogradarea să nu-i bată la uşă: ”Doar atunci”
- Neverosimil pentru Hagi! Un fotbalist de 20 de ani, singurul punct de atracţie de la Farul: “Un copil despre care chiar se poate discuta, în rest... Sunt pe tobogan”
- Semnal de alarmă tras de Ianis Zicu. Ce mesaj le-a transmis jucătorilor de Farul, după încă un eşec: ”E aceeaşi evoluţie ca anul trecut”
- LeBron James a doborât un record de aproape 40 de ani
Afla mai multe despre: nadia comaneci, diana bulimar














