Campion naţional la judo şi proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Balcanic, Andrei Cernat dezvăluie sacrificiile extreme din spatele medaliilor, dar şi marea lui pasiune din afara sălii. Înainte de judo, a jucat fotbal, iar acum nu ratează niciun meci de la turneul final.
E campion pe tatami şi fanul Braziliei la Campionatul Mondial
Andrei Cernat practică judo de 12 ani, sport de care s-a apucat după ce a renunţat la fotbal. Chiar dacă acum domină tatami-ul, iar anul acesta a devenit campion naţional la categoria 81 de kilograme, sportivul rămâne un microbist înfocat şi nu ratează niciun meci de la Campionatul Mondial. „Cred că toată lumea urmăreşte, mai ales acum. Da, da, mă uit. Da. Ţin cu Brazilia. Vreau să câştige Campionatul Mondial”, dezvăluie sportivul, potrivit Sportsnet.ro.
Din cauza slăbirilor a schimbat categoria
Până să câştige medalii la judo, Andrei a avut de dus lupte nu doar cu adversarii ci şi cu propriul corp. Până anul trecut, tânărul judoka a luptat la categoria de 73 de kilograme, iar din 2026 a trecut la 81! El explică şi motivul care l-a determinat să facă asta! „Am ales să urc în categorie pentru că făceam slăbiri foarte mari, au apărut şi accidentări, am avut o accidentare foarte gravă la genunchi, aproape de operaţie”, povesteşte Andrei.
Înaintea fiecărui concurs oficial, pentru Andrei, ultimele kilograme rămase erau cel mai greu de dat jos! „Foarte greu îmi era, cu ultimele 2-3 kilograme pentru că nu aveam de unde să mai dau, eram deja stors, cum s-ar spune, şi mă gândeam numai la mâncare şi la ziua cântarului. Încercam să fac orice altceva să nu mă gândesc la mâncare sau că îmi era sete”, continuă acesta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sacrificiile extreme au dat însă roade. Noua categorie i-a adus rapid aurul naţional, iar weekend-ul trecut a câştigat bronzul la Campionatul Balcanic. Tânărul sportiv dezvăluie şi cum reuşeşte să scape de emoţiile dinaintea concursurilor. „Emoţiile vrei nu vrei tot sunt şi apar. Eu ascult muzică să scap de ele, mă liniştesc şi mă relaxează. Nu am un gen preferat, ascult de toate”, încheie tânărul judoka.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Andrei Cernat este component al secţiei de judo a Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, acolo unde este antrenat de Aurel Bârcă. De asemenea, Alex Panait face parte din Lotul Naţional şi Olimpic de Judo de la Piteşti, acolo unde este pregătit de antrenorii Valentin Ioniţă şi Dragoş Bolbose.
Afla mai multe despre: andrei cernat, andrei cernat judo













