Copiii din comuna Dragalina vor putea participa la antrenamente, activităţi sportive şi programe de educaţie nutriţională în cadrul proiectului „Dincolo de teren, şansa de a visa”, iniţiat de Asociaţia Spirit Dinamovist împreună cu Dinamo1948 şi partenerii locali.
Iniţiativa îşi propune ca, până la finalul acestui an, să sprijine până la 100 de copii din comunitate. Proiectul nu urmăreşte exclusiv descoperirea unor viitori fotbalişti, ci folosirea sportului ca instrument de educaţie, integrare şi dezvoltare personală. Activităţile vor fi organizate la baza sportivă pusă la dispoziţie de Primăria Dragalina. În proiect sunt implicate, de asemenea, Dinamo1948, Asociaţia Sportivă Dragalina, Asociaţia Spirit Dinamovist şi sponsorii care susţin iniţiativa.
Dan Gătăianţu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Dinamo1948, a explicat că proiectul trebuie privit, înainte de toate, ca o oportunitate oferită copiilor din comunitate. „Noi nu vorbim despre un proiect sportiv aici, vorbim mai degrabă despre o şansă. Suntem într-o comunitate despre care credem că poate să beneficieze foarte mult de un sprijin”, a declarat Dan Gătăianţu, potrivit Sportsnet.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sportul, o lecţie despre disciplină şi perseverenţă
Reprezentantul clubului Dinamo consideră că valorile învăţate pe teren îi pot ajuta pe copii şi în afara sportului. „Vorbim de perseverenţă, vorbim de muncă, vorbim de disciplină, vorbim de curaj. Toate acestea sunt valori care, la finalul zilei, nu ne definesc doar dacă suntem sportivi. Mai important, poţi ajuta un copil să fie un om cu şanse mai mari, să fie un om mai deplin”, a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie al Dinamo1948.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Copiii înscrişi în proiect vor avea parte în mod constant de mişcare, joacă şi îndrumare din partea unor profesionişti. Programul va include şi activităţi de educaţie nutriţională, prin care participanţii vor putea înţelege mai bine importanţa unui stil de viaţă sănătos. „Ne-am stabilit ca obiectiv ca, în acest an, până la 100 de copii să fie sprijiniţi prin intermediul comunităţii dinamoviste. Ne dorim să simtă acest sprijin şi să aibă parte, într-un mod recurent, de educaţie nutriţională, de sprijin din partea profesioniştilor, de mişcare şi de joacă”, a adăugat Dan Gătăianţu.
Proiectul nu se adresează doar copiilor care joacă fotbal
Organizatorii subliniază că participarea nu este condiţionată de practicarea fotbalului la nivel organizat. Sunt aşteptaţi şi copiii care vor doar să facă mişcare, să se joace şi să participe la activităţi alături de alţi tineri din comunitate. „Evident, gravităm foarte mult în jurul fotbalului, dar nu numai. Ne dorim să atragem şi copii care vin aici doar pentru a face parte din aceste activităţi, pentru a se juca împreună cu alţi copii şi pentru a participa şi la alte activităţi sportive, nu doar la fotbal”, a explicat oficialul dinamovist.
O dată la aproximativ două luni, organizatorii intenţionează să desfăşoare şi meciuri amicale la care să participe întreaga comunitate. Familiile copiilor vor fi invitate să urmărească activităţile şi să descopere modul în care sportul poate contribui la dezvoltarea celor mici. „Dorim să implicăm toată comunitatea, să fie invitate familiile copiilor şi să vadă ce înseamnă sportul şi cum poate influenţa într-un mod pozitiv viaţa fiecărui copil. Vrem ca aceşti copii să se simtă mai aproape de comunitatea dinamovistă, despre care considerăm că poate avea un efect foarte pozitiv asupra vieţii lor”, a mai spus Dan Gătăianţu.
Prin proiectul „Dincolo de teren, şansa de a visa”, comunitatea dinamovistă încearcă astfel să transforme fotbalul într-un punct de plecare pentru educaţie, integrare şi sprijin pe termen lung pentru copiii din Dragalina.
Afla mai multe despre: dragalina dinamo











