Experţii şi-au exprimat frustrarea în privinţa suprafeţei de joc pe care s-a desfăşurat turul dintre KuPS şi Universitatea Craiova, din calificările Europa League. Meciul de la Kuopio s-a desfăşurat pe un sintetic deteriorat.
Primele reacţii după KuPS – U Craiova 1-1, în preliminariile Europa League
Prima manşă a dublei KuPS – Universitatea Craiova s-a încheiat 1-1, în turul al treilea din preliminariile UEFA Europa League. Marius Mitran şi Emil Grădinescu au analizat partida, dar şi-au exprimat şi punctul de vedere referitor la starea sinteticului de la Kuopio.
"N-am mai văzut aşa ceva. N-a fost sinteticul de la Bodo/Glimt, ăla pe care Chivu îl arănja cu piciorul. Cred că la nivelul ăsta recomandarea e merge şi aşa, că de aia nu pun respectiva emblemă pe tricou (n.r. – a competiţiei UEFA), nu cântă imnul competiţiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Asta e viaţa şi se joacă cum se joacă. Cred că asta a fost prima cauză a acestui egal. Craiova a fost mult mai bună, a început bine, dar s-a retras să apere acel 1-0 în repriza a doua. E păcat că n-a câştigat Craiova, e păcat şi pentru punctul ăla pierdut la coeficient.", a declarat Marius Mitran, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Emil Grădinescu e de părere că Universitatea Craiova ar fi putut profita de felul în care s-a prezentat campioana Finlandei pe propriul teren.
"Foarte vizibile granulele de cauciuc, înseamnă că e foarte tocit, firele sunt foarte tocite. Au fost nişte faze pe final cu execuţii inexplicabile, nişte pase... Bancu a vrut să dea exterior şi şi-a prins vârful ghetei în suprafaţa de joc, mingi scăpate de sub control în nişte situaţii favorabile pentru Craiova. Am un regret că ai la îndemână echipa asta pe care o poţi măcelări.", a spus Grădinescu.
Afla mai multe despre: universitatea craiova, uefa europa league, marius mitran, emil gradinescu


















