Turul României a avut parte de o nouă zi spectaculoasă. Barnabás Vas (Team United Shipping) a câştigat etapa a 4-a, desfăşurată între Braşov şi Ploieşti, după o luptă directă cu Cristian Răileanu, campionul naţional al României. Maghiarul în vârstă de 20 de ani s-a impus cu un avans de 16 secunde şi a devenit noul lider al clasamentului general. Mâine, duminică, 13 septembrie, are loc ultima etapă a ediţiei, pe un circuit de 100 de km în Bucureşti.
Etapa a 4-a a Turului României 2026, lungă de 165 de kilometri, a oferit una dintre cele mai spectaculoase zile de cursă de până acum. Traseul, care a inclus în prima parte cea mai înaltă căţărare a ediţiei, la Cheia, şi coborâri dificile, pe ploaie, în a doua jumătate, a dus la o selecţie importantă încă din prima parte a cursei.
Startul a fost extrem de rapid, iar în prima oră s-au succedat numeroase tentative de evadare. Matthew Walls (APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery) şi Nicolas Milesi (Naţionala Italiei) au fost primii care au reuşit să se desprindă, însă au fost nevoie de încă aproximativ 30 de kilometri, parcurşi cu o viteză medie de aproape 50 km/h, pentru ca grupului fruntaş să i se alăture Cătălin Buţă (MENtoRISE Teem CCN), Maximilian Schmidbauer (Schwingshandl Intralogistics) şi Victor-Alexandru Aron (Dinamo - Mit Clima - Bikexpert).
Cei cinci au format evadarea zilei, însă aventura lor nu avea să reziste până la final. Pe căţărarea de categoria A care a urmat, Naţionala Italiei şi APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery au accelerat şi au pus presiune pe United Shipping, echipa care apăra tricoul galben. Ritmul susţinut a redus grupul favoriţilor la aproximativ 20 de rutieri şi a pus capăt evadării.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco) a încercat ulterior un atac pentru a-şi consolida poziţia în clasamentul căţărătorilor, dar a fost rapid ajuns din urmă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ploaia a schimbat şi mai mult datele problemei în cea de-a doua jumătate a etapei. Şoseaua udă şi coborârile tehnice au făcut cursa şi mai dificilă, iar la aproximativ 60 de kilometri de sosire, după căţărarea de la Măneciu, Cristian Raileanu a profitat de calităţile sale excelente de coborâtor şi a atacat. Singurul rutier care a reuşit să-l urmeze a fost Barnabás Vas. Cei doi au lăsat în urmă ceilalţi favoriţi şi au colaborat pentru a construi un avantaj de până la un minut şi 30 de secunde.
Situaţia era însă complicată pentru Vas: coechipierul său András Pakot se afla în grupul urmăritor şi purta tricoul galben. În aceste condiţii, Raileanu a fost nevoit să ducă cea mai mare parte a muncii în frunte.
Pe măsură ce cei doi s-au apropiat de Ploieşti, efortul depus de campionul României a început să se resimtă. Cu doi kilometri înainte de sosire, Vas a lansat atacul decisiv şi s-a desprins de Raileanu. Maghiarul a trecut primul linia de sosire, cu un avans de 16 secunde, obţinând astfel a doua victorie de etapă din această ediţie a Turului României. Succesul i-a adus şi tricoul galben, Vas devenind noul lider al clasamentului general.
„Cu coechipierul meu în tricoul galben, nu aveam deloc intenţia să atac astăzi”, a declarat Vas la final. „Raileanu a atacat pe coborâre, iar eu pur şi simplu l-am urmat. A fost destul de supărat că nu am contribuit prea mult la efort, dar îl aveam în spate pe coechipierul meu Pakot, care purta tricoul galben, iar planul era să îl ajutăm astăzi. Ştiam şi că Raileanu era în faţa mea în clasamentul general, aşa că trebuia să mă desprind de el la un moment dat. Aveam însă încredere în propriile forţe şi mă bucur că, în cele din urmă, am reuşit.”
Cristian Raileanu a ratat astfel atât victoria de etapă, cât şi şansa de a prelua tricoul galben, însă a explicat că nu avea alternativă decât să continue să tragă în frunte. „Nu aveam altă variantă decât să continui să trag, pentru că trebuia să ţin grupul de urmăritori în spate. Speram să pot rezista alături de Vas până la final şi să preiau tricoul galben, dar, din păcate, nu a fost să fie.”
Podiumul etapei a 4-a:
- Barnabás Vas (Team United Shipping)
- Cristian Răileanu (Naţionala României)
- Enea Sambinello (Naţionala Italiei)
Purtătorii tricourilor în etapa a 5-a:
- Clasamentul general: Barnabás Vas (Team United Shipping)
- Clasamentul pe puncte: Enea Sambinello (Naţionala Italiei), pentru Vas
- Clasamentul căţărătorilor: Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco), pentru Vas
- Clasamentul sprinturilor intermediare: Andrea Bruno (Naţionala Italiei)
- Cel mai bun tânăr rutier U23: András Pakot (Team United Shipping), pentru Vas
- Cel mai bun rutier român: Cristian Raileanu (Naţionala României)
Program şi traseu Turul României 2026
- 8 septembrie - Prezentarea Echipelor - Chişinău
- 9 septembrie - Etapa 1 - Chişinău - Ungheni
- 10 septembrie - Etapa 2 - Iaşi - Piatra-Neamţ
- 11 septembrie - Etapa 3 - Piatra-Neamţ - Băile Balvanyos
- 12 septembrie - Etapa 4 - Braşov - Ploieşti
- 13 septembrie - Etapa 5 - Circuit Bucureşti
Programul complet şi traseul integral al Turului României 2026 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro. Spectacolul ciclist va putea fi urmărit în direct la TV pe Prima Sport 3 precum şi pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania şi Auchan România, iar rezumate zilnice vor fi difuzate de TVR Sport.
____________________________________________________________________
Partener principal şi coorganizator: Auchan România
Parteneri instituţionali: Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova, Federaţia de Ciclism din Republica Moldova, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului România.
Parteneri instituţional locali: Primăria Sectorului 1.
____________________________________________________________________
Premium Partners:
Snickers - tricoul galben pentru cel mai bun ciclist din competiţie
Stay Strong - tricoul verde pentru cel mai bun căţărător
Elit - tricoul roşu pentru cel mai bun sprinter
Cris-Tim - tricoul cu buline pentru liderul din clasamentul punctelor
Axe şi Clear - tricoul alb pentru cel mai bun tânăr sub 23 de ani
Leroy Merlin - tricoul gri pentru cea mai bună echipă
Orange - tricoul portocaliu de câştigător de etapă
____________________________________________________________________
Supporting Partners: Pizza Guseppe, Pepsi, Home Garden, Hellmann's, Born Winner, Dorna, Colgate.
Friends of the Tour: Hochland, Aquila, Gold Nutrition, Balvanyos Resort
Maşina oficială: Suzuki
Partener tehnic: Bellotto
Parteneri media: Prima Sport, TVR Sport
____________________________________________________________________
Despre Turul României
Inspirată de Turul Franţei, publicaţia „Revista Automobilă” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta Bucureşti-Sinaia-Târgovişte-Bucureşti, însă competiţia a fost pusă pe pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiţie ciclistă naţională - Turului României, supranumită şi „Mica Buclă”. Competiţia figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Mai multe informaţii despre Turul României 2026 pe: www.turulromaniei.ro şi pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/tourofromaniaofficial.
Afla mai multe despre: turul româniei













