Adi Vasile, selecţionerul naţionalei României, a reacţionat după meciul câştigat de tricolore cu 39-11 împotriva Iranului, la CM de handbal.
Reacţia lui Adi Vasile după victoria facilă a României în faţa Iranului, la CM de handbal
România s-a impus lejer în faţa Iranului, scor 39-11, la debutul la Campionatul Mondial de handbal, dar a pierdut-o pe Oana Borş. Cea care s-a accidentat grav la genunchi şi a plecat direct la spital, după ce a marcat primul său gol în naţionala României.
Adi Vasile a vorbit la finalul partidei şi a felicitat jucătoarele Iranului pentru că au ajuns la Mondial, dar a vorbit şi despre accidentarea care a marcat partida. "Felicit jucătoarele Iranului pentru că au ajuns la acest Campionat Mondial, să o ţineţi tot aşa, pentru că veţi avea de câştigat după acest Mondial. Noi am avut un obiectiv foarte clar, acela de a câştiga meciul şi a trebuit să ne îndeplinim sarcinile de la antrenamente.
Al doilea obiectiv a fost ca toată lumea să fie sănătoasă, dar din păcate, am avut o accidentare majoră a unei jucătoare care a şi marcat primul ei gol la naţională. Cred că a plătit un preţ prea mare pentru asta. A plecat deja la spital, dar din experienţa noastră, asemenea momente nu se termină cu ceva norocos, aşa că trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău sau să ne pregătim pentru ce e mai bun.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sunt mereu lucruri de îmbunătăţit, însă gândul nostru este acum să fim alături de Oana Borş, îi dorim tot binele şi suntem alături de ea", a spus Adi Vasile la final.
România - Iran 39-11, la CM de handbal din Spania
Naţionala de handbal feminin a României a debutat cu victorie în grupa C a Campionatului Mondial din Spania, scor 39-11 (20-3), cu reprezentativa Iranului. Al doilea meci al zilei în grupă este între Norvegia şi Kazakhstan.
Principalele marcatoare pentru România au fost Laslo 6 goluri, Dincă 6, Rotaru 5.
Jucătoarele Iranului, debutante la un turneul final mondial, au atras privirile şi datorită echipamentului impus de legile musulmane, printr-o variantă ”sportivă” a hijabului, cu capul şi gâtul acoperite complet şi doar faţa liberă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
România a înregistrat şi o pierdere în lot, după ce mezina echipei, Oana Borş (18 ani) s-a accidentat grav la genunchiul drept, chiar după primul gol al său, pe contraatac, la reprezentativa de senioare (min. 19, la scorul 13-2). Handbalista tricoloră a părăsit sala pe targă, după intervenţia rapidă a echipei medicale a turneului.
De la ora 21.30 se va juca şi a doua partidă a grupei C, între Norvegia şi Kazakhstan.
Programul următoarelor partide în grupa C: 5 decembrie - România - Kazakhstan, Norvegia - Iran; 7 decembrie - Kazakstan - Iran, Norvegia - România.
32 de echipe naţionale se află la start, iar primele trei clasate din grupele preliminare se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 8-13 decembrie. Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.
Finalele pentru medalii sunt programate în 19 decembrie.
IHF a impus prin procolul sanitar vaccinarea anti-Covid 19 a tuturor participanţilor la competiţia din Spania.
La CM din Spania, România va fi reprezentată şi de arbitrele Cristina Năstase - Simona Stancu.
Echipa României bifează a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile. Din lot nu face parte căpitanul Cristina Neagu, care a decis să nu mai participe la acţiunile naţionalei în 2021, după ratarea calificării la JO de la Tokyo.
La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.
România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
Afla mai multe despre: adi vasile, romania, handbal