Adrian Mutu a debutat cu victoria pe banca reprezentativei de tineret. România U21 a învins Finlanda U21, scor 3-1 şi continuă cursa pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor.
"Ăsta era scopul, cele 3 puncte. Mă bucur foarte mult. Am făcut un meci bun, chiar dacă am început puţin timoraţi, pe un teren destul de greu, a plouat de o zi şi jumătate. Băieţii s-a văzut că sunt un pic timoraţi, că au puţin emoţii. Am suferit puţin la fazele fixe ale lor, dar în repriza a doua ne-am relaxat, am reuşit să facem un joc bun şi ne-am creat multe ocazii de gol.
Nu pot să spun că mi-a fost teamă. Ştiam că ei sunt foarte buni la fazele fixe, le-am şi spus băieţilor că ăla e punctul lor forte...
Mă bucur că băieţii au rezistat, au dovedit că au ambiţie. Unde nu au ajuns cu picioarele, au ajuns cu inima, au arătat o atitudine bună, faţă de această naţională, faţă de tricoul galben şi asta mă bucură cel mai mult", a declarat Mutu la finalul partidei la Pro X.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mutu trebuia să debuteze iniţial împotriva Danemarcei, însă meciul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
Selecţionerul de la tineret a vorbit şi despre prestaţia lui Mihăilă, care a marcat din nou împotriva Finlandei, după ce în meciul tur a reuşit un hattrick: "Lui Mihăilă i-am spus să aibă răbdare, i-am schimbat puţin poziţia, atât lui, cât şi lui Man, i-am băgat puţin mai în interior şi le-am spus să atace spaţiile din spatele finlandezilor şi aşa a venit şi golul lui".
Adi Mutu a comentat şi evoluţia lui Andrei Vlad, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren: ”(n.r. despre Andrei Vlad) A avut intervenţii cum trebuie să aibă, i-am şi spus după meci, puţin trebuie să mai lucrăm atunci când plecăm din zona 1, cu construcţie de la portar, pentru că de multe ori ne e frică să jucăm, văzând adversarii că sunt foarte aproape, le e puţin teamă. El este unul dintre cei mai buni portari din România şi trebuie să aibă mare încredere în el, pentru că doar aşa, cu tupeu, poate să ajungă acolo unde îşi doreşte. Dacă îmi iau şi 3 puncte în Malta, le fac cinste”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu, romania u21