Jucătorii lui Real Madrid au fost fluieraţi, miercuri seară, pe Stadionul Santiago Bernabeu, în anumite momente ale meciului cu Şahtior Doneţk, câştigat greu de gazde, cu 2-1.
"Înţeleg fluierăturile pentru că ştiu atmosfera. Este un stadion pretenţios. Am început bine ambele reprize şi apoi am renunţat. Nu am fost suficient de agresivi. Aşa se poate întâmpla şi e bine că fanii ne trezesc cu câteva fluierături", a declarat Ancelotti, potrivit marca.com.
Antrenorul italian a efectuat doar două schimbări în partida de miercuri, lăsând pe margine vedete ca Asensio, Hazard, Isco şi Marcelo
"Am început bine ambele reprize, dar nu am fost agresivi. Am avut controlul fără să încercăm să punem probleme adversarului şi asta le-am spus jucătorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am făcut schimbările din motive fizice, nu am vrut să mă complic cu nimic altceva. E normal să fie furioşi şi înţeleg, înţeleg foarte bine cum e când un jucător nu joacă sau se încălzeşte şi nu intră. Le-am spus jucătorilor care nu au evoluat că îmi pare rău.
Marcelo s-a încălzit timp de 40 de minute. Are patru medalii de câştigător al Ligii Campionilor şi este un jucător important, dar nu l-am trimis pe teren pentru că am văzut că jocul nu a cerut asta. Face parte din meseria unui antrenor şi este puţin urâtă acestă parte a lucrurilor”, a explicat Ancelotti.
În celălalt meci al grupei, Inter a învins-o, în deplasare, cu 3-1, pe Şeriff Tiraspol. După patru etape, clasamentul grupei este următorul: Real Madrid - 9 puncte, Inter - 7, Şeriff - 6, Şahtior - un punct.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ancelotti