You are here:

Reacţia lui Cătălin Chirilă după ce a doborât recordul olimpic: "Timpul e irelevant. Eu mă gândesc doar să ajung primul"

Reacţia lui Cătălin Chirilă după ce a doborât recordul olimpic: "Timpul e irelevant. Eu mă gândesc doar să ajung primul"
Comentarii

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinalele probei de canoe simplu pe 1.000 de metri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat seria a treia cu nou record olimpic.

"Timpul este irelevant, să fiu sincer, am mers cu timpi şi mai buni decât cel atins aici cu vânt ceva mai mic. Eu nu mă gândesc la timp, e irelevant. Eu sunt campion mondial cu 4 minute şi 16 secunde, aşa că eu îmi doresc doar să ajung la final primul, indiferent de timpul înregistrat.

Sunt convins că nici adversarii nu au fost la cote maxime. O să-i analizez astăzi şi mâine, dar nu o să abuzez de acest lucru, pentru că am de pregătit o nouă cursă. Dar, din experienţă, ştiu că nu au vâslit la capacitatea maximă", a declarat Chirilă.

Semifinala şi finala probei de canoe simplu pe 1.000 de metri sunt programate la două ore distanţă, un lucru inedit pentru Chirilă, care spune că speră să fie mai rezistent decât adversarii săi.

"Pentru mine va fi diferit, nu am mai vâslit două curse la distanţă de două ore. Ultima a fost la Tokyo, în dublu. Mă gândesc că pentru toţi adversarii e la fel. Îmi place să cred că am rezistenţa mai mare decât ceilalţi şi mă rog la Dumnezeu să mă ţină la fel de proaspăt înainte de cursă, pentru că asta este cel mai important. Tactica este sfântă pentru orice sportiv, e nevoie de acea cumpătare, pe care nu am avut-o la cursa asta", a spus Chirilă.

Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinalele probei de canoe simplu pe 1.000 de metri, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat seria a treia cu nou record olimpic.

Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, a fost înregistrat în 3 min 44 sec 75/100.

Vechea performanţă olimpică aparţinea spaniolului David Cal şi fusese stabilită în 2004, la Atena - 3 min 46 sec 20/100.

Primii doi clasaţi în fiecare serie au obţinut calificarea direct în semifinale, în timp ce restul vor evolua în sferturi, tot miercuri (15:40).

Pe 9 august vor avea loc atât semifinalele (12:30), cât şi finalele - B (14:40) şi A (14:50).

Afla mai multe despre: chirila 

viewscnt
Articole similare